Ambasadorii Franţei, Marii Britanii şi Germaniei : 2015 – Un an de răscruce în lupta împotriva schimbărilor climatice

Ambasadele europene din toată lumea sărbătoresc pentru a doua oară Ziua internaţională a acţiunii pentru climă pe 17 iunie 2015, la jumătatea unui an dedicat dezvoltării şi mediului. Au rămas mai puţin de 200 zile până la conferinţa globală împotriva schimbărilor climatice de la Paris (COP21). Întregul corp diplomatic lucrează în mod activ pentru a ne asigura că în decembrie se va ajunge la un acord universal al celor 196 de ţări, Acordul de la Paris, cu scopul de a limita creşterea temperaturii planetei la cel mult 1.5 sau 2 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale şi de a ne adapta societăţile la modificările deja existente. Mai avem doar puţin timp la dispoziţie.

Ziua acţiunii pentru climă are ca scop conştientizarea schimbărilor climatice şi a nevoii de a acţiona împreună. Pe parcursul ultimului an, Germania, Franţa şi Marea Britanie au lansat proiecte comune cu ocazia acestei zile în peste 30 de ţări. În acest an, Ziua acţiunii pentru climă va genera eforturi şi mai ample la nivel european, cu activităţi diverse.

De exemplu, la Berlin unde va fi organizată o dezbatere despre măsurile concrete de a combate schimbările climatice. Participanţii vor analiza efectele schimbărilor climatice la nivel local, vor propune măsuri, inclusiv la nivel internaţional, şi vor discuta rolul UE în acest efort.

La Londra, unde Reprezentantul special pe probleme de mediu al Ministrului de externe se va întâlni cu Ambasadorii Germaniei şi Franţei în Marea Britanie pentru a discuta cum să intensificăm angajamentul comun împotriva încălzirii globale.
La Paris, oraş care va deţine Preşedinţia Conferinţei ONU împotriva schimbărilor climatice, cu dorinţa de a obţine rezultate pozitive, şi care lucrează în mod transparent cu toate statele pentru a genera un nivel de ambiţie colectiv, în special cu cele mai vulnerabile, pentru a obţine un compromis şi a ne ajuta să ajungem la un consens la sfârşitul acestui an.

Sau la Bucureşti, unde Ambasadorii Franţei, Marii Britanii, şi Germaniei subliniază necesitatea de a lua măsuri împotriva schimbărilor climatice într-un articol comun :
„Efectele schimbărilor climatice se fac simțite pe continentul nostru, în țările noastre și, de asemenea, în România. (...) Se poate obține un impact pozitiv considerabil, dacă se va acționa global împotriva schimbărilor climatice. Din 1992, țările noastre, precum și România, fac parte din Convenția cadru a Națiunilor Unite privind schimbărilor climatice (UNFCCC). Guvernele au acceptat în mod unanim în 2009 să încerce să limiteze încălzirea climatică la 2 grade Celsius, dar la nivel comun nu s-a atins încă acest scop. Acest an aduce o oportunitate imensă de a asigura un acord global credibil și obligatoriu din punct de vedere juridic pentru a limita încălzirea globală. În luna decembrie, Parisul va găzdui unul dintre cele mai mari summit-uri UNFCCC (COP 21) de până acum. Dacă acționăm acum, putem menține nivelul încălzirii globale la sub două grade Celsius.”

Invităm reprezentanţii mass-media din România să publice articolul comun din anexă pe data de 17 iunie 2015, cu ocazia zilei internaţionale de acţiune pentru climă.

Pentru mai multe detalii, consultaţi :
http://sosclima.ro/
https://www.facebook.com/climasos?ref=hl
http://www.climate-diplomacy.org/
#ClimateDiploDay

Dernière modification : 04/08/2015

Haut de page