Apel la candidaturi - Programul de burse al Guvernului francez 2017 [fr]

În intervalul 2 octombrie 2016 – 28 februarie 2017, studenții și cercetătorii români își pot depune candidatura în cadrul programelor de sprijin pentru mobilitate, propuse de către Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România, și destinate nivelurilor de masterat, doctorat și postdoctorat.

JPEG

În cadrul acestor programe, studenții români dornici de a efectua studii universitare sau un sejur de cercetare în Franța pot candida la bursele de masterat și de doctorat puse la dispoziție de guvernul Francez, cu condiția de a justifica stăpânirea limbii franceze la un nivel intermediar (B1). Pentru a asigura un acces echitabil tuturor, candidații vor avea ocazia să ia parte la ateliere practice de redactare de CV-uri și de scrisori de motivație, din 1 noiembrie 2016 în 15 februarie 2017.

Mai mult, tinerii cercetatori români din toate domeniile și disciplinele se pot înscrie la programul destinat nivelului postdoctoral, în scopul de a inț¬ia sau consolida cooperarea știint¬ifica de înalt nivel. Aceste burse se adresează cercetătorilor care au susținut teza de doctorat în ultimii șase ani. Timp de trei luni, pe durata perioadei 1 septembrie - 31 decembrie 2017, cei selecționați vor beneficia de o subvenție pentru a-și perfecționa cunoștintele alături de specialiști francezi.

Programele de mobilitate propuse de către Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România fac în prezent obiectul unui apel național la candidaturi, deschis până pe data de 28 februarie 2017. Studenții și cercetătorii români care doresc să beneficieze de o oportunitate de formare și de specializare într-o instituţie de învăţământ superior din Franța își pot depune dosarul de candidatură până la acea dată.

În 2016, bursierii din cadrul programului au beneficiat de formări în cadrul unor universități prestigioase, precum Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Institutul de Studii Politice din Paris, Școala Națională Superioară a Aviației Civile, sau Şcoala Naţionala de Arte şi Meserii. Până în prezent, peste 4000 de studenți români au beneficiat de diferitele programe de mobilitate propuse de către Guvernul Francez.

Începând cu anii 90, Ambasada Franței din România și Institutul Francez au pus la cale o strategie de susținere a programelor de mobilitate destinate studenților români care doresc să beneficieze de o experiență într-o universitate din Franța, în ideea de a încuraja și de a valoriza formarea unei forțe de muncă francofone cu o calificare superioară pe piața românească, dar și cu scopul de a contribui la îmbunătățirea cooperării dintre cele două țări.

Toate informațiile utile (criterii de selecție, cuantumul bursei și avantajele, dosarul de candidatură, sau persoanele de contact) sunt disponibile pe site-ul Institutului Francez din România : http://www.institutfrancais.ro/category/bucarest/campus-france/bourses-detude/. Pentru orice altă informație, puteți lua legătura prin e-mail, la adresa : bourses.bucarest-amba@diplomatie.gouv.fr.

- Pentru mai multe detalii, consultati site-ul Institutului francez din România

Dernière modification : 11/10/2016

Haut de page