Comemorarea Armistitiului de la 11 noiembrie 1918 la Iasi (12 noiembrie 2013)

Ceremoniile celei de-a 95a aniversari a Armistitiului de la 11 noiembrie 1918 au continuat la Iasi, marti 12 noiembrie.

Cu aceasta ocazie, Ambasadorul Frantei în România, Dl. Philippe Gustin, s-a deplasat la cimitirul "Eternitatea" unde a participat la o ceremonie de depunere de coroane, urmata de o ceremonie militara la cavoul francez si la mormântul consulului Victor Place din cadrul aceluiasi cimitir. La aceste evenimente, au participat de asemenea si reprezentanti ai Ambasadei Frantei, ai Institutului francez din Iasi, ai Garnizoanei Iasi, ai Prefecturii, ai Consiliului judetean si ai Primariei din Iasi.

Dupa ceremonia de omagiu adus soldatilor care s-au jertfit pentru Franta, Dl. Gustin s-a deplasat la statuia generalului Berthelot pentru o ceremonie de depunere de coroane si de remitere de medalii.

- Intreaga galerie foto, pe pagina noastra de facebook

- Cititi discursul Dlui Ambasador al Frantei pronuntat cu aceasta ocazie

Programul Dlui Ambasador al Frantei a cuprins de asemenea o întâlnire cu cadrele de conducere si cu studentii filierei francofone ai universitatii de medicina si farmacie "Gr. T. Popa" din Iasi.

Dl. Gustin s-a deplasat apoi la universitatea "Alexandru Ioan Cuza" pentru a se întâlni cu cadrele de conducere ale acestei universitati si pentru o ceremonie de acordare a distinctiei de Cavaler al ordinului Palmes académiques Doamnei Profesor dr. Simona Modreanu, sefa departamentului de franceza al universitatii.

- Cititi discursul Dlui Ambasador al frantei cu ocazia ceremoniei de decorare a Dnei Profesor dr. Simona Modreanu

Ambasadorul Frantei a participat apoi la muzeul Unirii din Iasi, la conferinta si prezentarea cartii "Pe urmele generalului Berthelot", în prezenta autorului, Dl Michel Roussin, fost deputat, prefect si ministru al cooperarii. Acest eveniment este organizat de catre Ambasada Frantei în România, Institutul francez din Iasi si Complexul muzeal national Moldova.

- Cititi discursul Dlui Ambasador al Frantei pronuntat cu aceasta ocazie


- Afisul conferintei:

JPEG


Aceasta a patra vizita a Dlui Ambasador în regiunea Moldovei, a continuat miercuri, 13 noiembrie, cu o deplasare la Botoşani, ocazie cu care dl. Gustin a avut întrevederi cu Prefectul, Presedinteel Consiliului judetean si cu primarul orasului Botosani. Pe agenda dlui Ambasador a mai figurat de asemenea întâlniri du inspectoarea generala au inspectoratului general scolar judetean Botoşani si cu presedintele Camerei de comert si industrie.

Dernière modification : 07/10/2015

Haut de page