Concluziile seminarului Eficiență Energetică sub egida Paris Climat 2015 (8 iunie 2015)

Ambasada Franței în România, alături de partenerii săi, Business France, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România, Comitetul Consilierilor de Comerț Exterior Francezi - asociație profesională, au organizat sub egida Paris Climat 2015, seminarul Eficiență Energetică, a avut loc pe 4 iunie 2015, la București.

Seminarul, la care au participat peste 120 de persoane reprezentând administrația publică din București și alte județe (Brașov, Iași, Timișoara), dar și companii din sectorul privat, a adus în prim-plan mai multe tematici esențiale pentru România.
În discursul său de deschidere, domnul François Saint-Paul, Ambasadorul Franței în România, a reamintit obiectivele pachetului energie - climat fixat de Comisia Europeană, arătând că, pentru România, eforturile care trebuiesc făcute vizează ameliorarea eficacității energetice, mai ales a clădirilor din mediul urban. Domnul François Saint-Paul a amintit, totodată, că Franța va găzdui Conferința Națiunilor Unite pe tema schimbărilor climatice, COP21, la Paris, la finalul acestui an, punând accentul pe importanța obținerii unui acord global.

În cadrul sesiunii plenare, domnul Cezar Soare, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), a pus în evidență excelenta cooperare care există, de mai mulți ani, între ministerul pe care îl reprezintă și Ministerul francez care se ocupă de urbanism și locuință.

La rândul său, domnul Emil Calotă, vicepreședinte al Agenției Naționale de reglementare în domeniul energiei (ANRE), a adus în discuție absența unei continuități în gestionarea diferitelor programe naționale în materie de eficacitate energetică care au fost puse în aplicare, de mai mulți ani, în România.
De asemenea, domnul Calotă a subliniat importanța regândirii programelor de reabilitare a imobilelor multietajate, dar a adus în discuție și sistemul de încălzire urban centralizat, pe care l-a caracterizat ca fiind „cea mai gravă problemă energetică a României, în acest moment”.

Domnul Georges Debiesse, Membru al Consiliului General de mediu şi dezvoltare durabilă (Franţa), reprezentant al Ministrului Mediului, Dezvoltării Durabile şi Energiei, a prezentat strategia franceză pentru eficacitate energetică, amintind că realizarea sa a fost rezultatul unei munci începute în urmă cu 10 ani. Legea privind tranziția energetică, dezbătută în prezent la Paris, pune bazele unor noi reglementări în favoarea unei economii bazate pe emisii reduse de carbon, bazată, de asemenea, pe ameliorarea energetică.

Cele patru ateliere care au urmat sesiunii plenare, le-au permis participanților să abordeze aspecte mai specifice legate de eficacitatea energetică.

Atelierul dedicat aspectelor legislative a permis discutarea problematicii transpunerii, în dreptul român, a Directivei europene 27 care se referă la eficacitatea energetică. România nu a efectuat încă transpunerea acestei directive, fapt amintit și de Comisia Europeană, în luna mai. Acest aspect a făcut subiectul mai multor schimburi între participanți și reprezentanții MDRAP și ANRE.

Următoarele trei ateliere au oferit participanților ocazia de a face schimburi constructive de idei și experiențe pe tema rolului colectivităților teritoriale în punerea în aplicare și gestionarea politicilor publice în materie de eficacitate, printre cei care au luat cuvântul numărându-se doamna Anne Ged, Director al Agenţiei pentru Climă din Paris și domnul Maxime Valentin, director delegat al societății publice locale de amenajare din Lyon Confluence.

În cadrul celui de-al treilea atelier, diferite instituții financiare active pe în sectorul eficacității energetice au prezentat ansamblul mecanismelor de finanțare existente pentru susținerea de programe de ameliorare energetică.

Diferite soluții tehnice și inovații tehnologice care au ca scop reducerea cheltuielilor energetice au fost prezentate în cadrul ultimului atelier, de către reprezentanții sectorului de industrie din Franța, și de către participanții români.

Numeroasele discuții care au avut loc în paralel cu aceste ateliere au pus în evidență dorința părții române de a valorifica experiența franceză în domeniul eficacității energetice.

Cu o intensitate energetică de două ori și jumătate superioară mediei europene, România va trebui să depună mari eforturi să-și îmbunătățească eficiența energetică dacă dorește să îndeplinească obiectivele stabilite de Uniunea Europeană în cadrul pachetului energie-climat 2030. Toate sectoarele economice și toți actorii lanțului de valoare energetică vor trebui să contribuie la acest efort de reducere, dar o atenție deosebită va trebui acordată clădirilor, mai ales în spațiul urban.

Seminarul, aflat pe „Agenda Pozitivă - Acțiuni de sprijinire a conferinței « Paris Climat 2015 » în România”, lansată în luna martie, a avut ca obiectiv împărtășirea experienței franceze și române în materie de politici publice naționale și teritoriale și valorificarea soluțiilor tehnologice și cunoștințelor specializate în domeniu.

Pentru detalii suplimentare vă rugăm să consultați prezentările făcute pe parcursul seminarului, accesând următorul link : http://www.ambafrance-ro.org/Seminaire-Efficacite-energetique

Dernière modification : 04/08/2015

Haut de page