Discursul Ambasadorului cu ocazia celei de-a 2-a editii a POLIFEST (3 aprilie 2013)

Domnule Ministru, Doamna Ministru, Doamna Presedinte, Domnule Rector,
Stimate invitati, Dragi prieteni,

Sunt onorat să mă aflu încă o dată la Universitatea Politehnica din Bucureşti, cea mai mare şi cea mai veche universitate tehnică din ţară, la a doua ediţie POLIFEST, această iniţiativă formidabilă care readuce în prim plan meseriile şi întreprinderile.

Odata cu POLIFEST, institutia Dvs continua cei 190 de ani de traditie în care a stiut sa îmbine un proces continuu de modernizare şi să menţină în acelasi timp un dialog permanent cu marile universitati din Europa si din lume. Misiunea Universitătii Politehnica din Bucuresti, a fost gândită ca un amestec armonios de învăţare, cercetare, inovare, deschidere internatională, toate acestea reprezentând cheia spre o societate bazată pe cunoastere si economie.

Sunt pe deplin mulţumit şi mândru să constat că legăturile de prietenie şi schimburile care unesc Universitatea dumneavoastră şi Franţa sunt numeroase. Numărul de acorduri de cooperare între ţările noastre reflectă această bogăţie: 68 de acorduri ERASMUS (40% din total acorduri UPB), 42 de acorduri bilaterale cu universităţi franceze (27% din total acorduri UPB), 2 acorduri de dubla diploma, peste 50 de teze în cotutelă ! Mai mult decât atât, Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti s-au angajat să menţină aceste relaţii prin sprijinirea schimburilor bazate pe excelentă.

Dincolo de locul pe care îl acordaţi Francofoniei primindu-l pe Aymeric Jeudy, lectorul nostru dinamic, în cadrul filierei în limba franceză, diferitele parteneriate cu Institutul Francez și cu companii franceze precum GDF SUEZ, Lafarge, Dalkia, BRD, Michelin, Renault, Apa Nova, KPMG au permis numai în 2012-2013 finanţarea a cinci noi burse de doctorat în cotutelă și acordarea a cincisprezece burse de excelenţă la nivel de masterat absolvenților Universităţii Politehnica. Domnule Rector, știu că dorinţa dumneavoastră este ca aceste parteneriate să se extindă ca stagii de mobilitate în cadrul companiilor din Franța. Ați subliniat faptul că există fonduri europene. Este aşadar suficient, să ne unim energiile pentru a mobiliza și sensibiliza grupurile franceze cu privire la această oportunitate extraordinară de parteneriat: aveti sprijinul nostru în acest demers.

În încheiere, aș dori să mă adresez studenţilor. Universitatea Politehnica va găzdui mâine, o masă rotundă dedicată laserului de mare intensitate ELI-NP, care este un instrument excelent pentru viitorul vostru, prin dezvoltarea activităților de cercetare și industriale. În Franța, activitatea in domeniul fotonicii a dus la dezvoltarea polilor de competitivitate precum "la Route des Lasers" ce regrupeaza universități, laboratoare și intreprinderi. Laserul Megajoule de la Bordeaux a permis crearea a 2.000 de locuri de muncă în industria laserilor. Prin urmare, crearea acestei mari infrastructuri va oferi țarii voastre o identitate științifica unică în Europa. Aceasta va asigura condițiile pentru angajarea celor mai buni dintre voi, oferindu-vă oportunități de carieră pentru un viitor profesional ambiţios. Această notă de speranță într-un context social, uneori, întunecat demonstrează încrederea pe care o are Europa în tinerii români, al caror potenţial enorm îl conştientizez zilnic.

Dernière modification : 05/11/2013

Haut de page