Discursul ambasadorului cu ocazia inaugurarii expozitiei Futurotextiles la Timisoara (10 septembrie 2013)

Domnule Primar,
Domnule Preşedinte al Consiliului Judeţean,
Domnule Prefect
Domnule Consul
Doamnă Preşedinte
Doamnă Curator

Este o mare plăcere pentru mine să fiu alături de dumneavoastră pentru a inaugura Expoziţia Futurotextiles 3.

Această expoziţie ilustrează în mod remarcabil capacităţile de inovaţie ale inginerilor, dar şi ale designerilor şi artiştilor, în serviciul ameliorării stilului nostru de viaţă şi a mediului nostru înconjurător, dat fiind că un număr important al acestor inovaţii ne permit să gestionăm mai bine resursele şi energia.

Vom vedea, datorită obiectelor prezentate aici, câte potenţiale aduce o tehnică veche pentru viaţa noastră de zi cu zi : aceasta este întreaga miză a expoziţiei Futurotextiles, născută într-o regiune franceză, Nord-Pas-de-Calais, pe care industria textilă a menţinut-o vie timp de mai multe secole.

În momentul reconversiilor industriale care vizau întreaga Europă, era important să se reia firul acestei poveşti, care a creat identitatea Nordului. Toate aceste obiecte ne povestesc deja câte puţin, în felul lor, viitorul.

Trebuie salutată aici munca remarcabilă a asociaţiei Lille 3000, care a avut ideea acestei expoziţii şi a ştiut să gestioneze realizarea sa. Asociaţia Lille 3000 s-a născut din proiectul oraşului Lille capitală culturală europeană, în urmă cu aproape 10 ani. A fi capitală europeană este o modalitate excelentă de a mobiliza energii, de a aduna cetăţenii în jurul unui proiect comun şi de a consolida identitatea unui oraş şi a unei regiuni : este, de asemenea, o modalitate puternică de a creşte vizibilitatea, atractivitatea unui loc şi astfel de a relansa dezvoltarea sa economică şi avântul său industrial.

Este ceea ce dorim, de asemenea, şi oraşului dumneavoastră, domnule Primar, Timişoara şi-a făcut deja cunoscute ambiţiile sale legitime şi doresc ca această expoziţie să se înscrie într-o relaţie strânsă cu membrii Lille 3000.

Ţin să le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la această expoziţie - oraşul Lille, asociaţia Lille 3000, curatorul expoziţiei, doamna Caroline David, şi echipa sa, grupul Bega, pentru punerea la dispoziţie a spaţiului, asociaţia Timişoara capitală culturală europeană 2021 şi facultatea de Artă din Timişoara - precum şi tuturor partenerilor care
s-au mobilizat pentru reuşita acestui eveniment.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Dernière modification : 05/11/2013

Haut de page