Doamna avocat Dana Gruia Dufaut, Cavaler al Legiunii de Onoare

Fondatoarea cabinetului de avocatură Gruia Dufaut, doamna avocat Dana Gruia Dufaut, a fost distinsă cu Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, de către domnul François Saint-Paul, ambasadorul Franței în România, în cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri, 13 mai, la Reședința Franței.

„Stimată Dana Gruia Dufaut, parcursul dumneavoastră profesional vă onorează și onorează Franța”, a declarat domnul François Saint-Paul, care a salutat în discursul domniei sale activismul doamnei Dufaut, foarte apreciat în cadrul comunității franceze din România.

„Niciodată nu aș fi îndrăznit să îmi imaginez că un astfel de lucru mi s-ar fi putut întâmpla”, a declarat doamna Dana Gruia Dufaut, exprimându-și gratitudinea pentru înalta distincție ce i-a fost acordată.

Doamna Dana Gruia Dufaut este una dintre figurile feminine marcante ale avocaturii de business din România. Născută în România, dar crescută în Franța, doamna Dana Gruia Dufaut a revenit in România la începutul anilor ’90, implicându-se de atunci, în calitatea sa de avocat în Baroul Paris, în numeroase proiecte juridice. În anul 2002, a intrat în Baroul Bucuresti și a deschis cabinetul de avocatură „Gruia Dufaut” - unul dintre primele cabinete francofone specializate în dreptul afacerilor din România.
În colaborare cu Ernst&Young, începând cu anii ’90, a oferit consultanță juridică în cadrul programelor PHARE pentru privatizări, realizând audituri juridice și studii de dezvoltare strategică pentru mari companii românești scoase la privatizare. Ulterior, din postura de avocat-consilier al Ambasadei Franței la București, Consilier pentru comerțul exterior al Franței sau din cea de managing partener al Cabinetului deschis la București, a asistat unele dintre cele mai importante companii franceze să pătrundă pe piața locală, oferindu-le ulterior consultanță juridică în derularea operațiunilor curente. În paralel cu activitatea juridică, s-a implicat activ în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea relațiilor franco-române, fiind din 2010 și membru al Consiliului de Administrației al Camerei de Comerț franceze în Romania (CCIFER).

Distinsă în 2006 de Statul francez cu Ordinul Național al Meritului în grad de Cavaler, Dana Gruia Dufaut a fost aleasă în 2014 de comunitatea franceza din Romania, pentru un mandat de șase ani, în funcția de consilier consular al Franței pentru România și Republica Moldova.

Legiunea de Onoare este cea mai înaltă distincție civilă și militară franceză, instituită în 1802 de Napoleon Bonaparte și acordata neîntrerupt din 1804 pana in prezent.

Dernière modification : 24/05/2016

Haut de page