Domnul Nicolas Maure, fostul director general al Renault România, Cavaler al Legiunii de Onoare

Fostul director general Renault România și președinte director general al Automobile Dacia, domnul Nicolas Maure, a fost distins cu Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, de către domnul François Saint-Paul, ambasadorul Franței în România, în cadrul unei ceremonii care a avut loc joi, 26 mai, la Reședința Franței.

„Calitățile dumneavoastră de antreprenor, de coordonator, de manager, de om de finanțe și de vizionar vă conferă, în ochii mei, ținuta unui căpitan de industrie. Un căpitan capabil să țină cursul, să navigheze printre pericole și să simtă schimbarea. Și ce alt sector industrial globalizat cere atâtea calități mai mult decât cel al automobilelor. O lume industrială ale cărei produse finale fac să viseze milioane de bărbați și femei din întreaga lume și care reprezintă instrumente de muncă pentru zeci de milioane de oameni”, a declarat domnul Francois Saint-Paul.

Domnul Nicolas Maure este inginer, absolvent al Ecole Centrale de Paris (ECP) şi titular al unui MBA la Institut Européen d’Administration des Affaires (INSEAD).
Cariera domniei sale în domeniul auto a început în cadrul Valeo (1988-1993) şi a continuat în cadrul companiei Faurecia (1993-2000). Și-a început activitatea la Renault în 2000 ca Director Achiziții piese şi accesorii, devenind apoi director al Proiectului Plan Calitate şi Director General al Société de Transmissions Automatiques.

Între septembrie 2006 şi august 2008, domnul Nicolas Maure a ocupat funcția de director al Uzinei Mecanica Dacia. După perioada petrecută în România, a devenit Vicepreşedinte pentru Mecanică al Renault-Nissan Purchasing Organization şi ulterior Director Performanţă Fabricaţie Renault.

Din 2014 și până în iulie 2015 a ocupat funcția de președinte director-general al Renault – Dacia. Tot din 2014 a fost administrator al Camerei de Comerț franceze în Romania (CCIFER). De asemenea, a fost Consilier francez de comerț exterior în România.

Pe parcursul mandatului să în calitate de director general Renault România și președinte director general al Automobile Dacia domnul Maure s-a distins ca un director foarte luptător pentru competitivitatea platformei românești comparativ cu alte platforme ale grupului la scară europeană, pentru ameliorarea infrastructurilor din România, esențiale pentru Renault – Dacia și pentru dezvoltarea pieței interne a mașinilor noi. S-a remarcat, de asemenea, ca un director implicat în favoarea activităților de cercetare și inginerie, un exemplu în acest sens fiind centrul de la Titu, dar și ca un director care a dat un impuls puternic promovării mărcii Dacia, mai ales pe piața din Franța.

Sub conducerea sa, grupul Renault – Dacia a dezvoltat numeroase activități în domeniul responsabilității sociale și față de mediu în România, investind totodată în formarea și dezvoltarea salariaților și în domeniul siguranței rutiere.
Pe 4 aprilie, domnul Nicolas Maure a preluat conducerea Lada-AvtoVAZ, în calitate de director general.

Dernière modification : 27/05/2016

Haut de page