Lansarea cartii " Resedinta Frantei în România"

Ambasada Franţei în România a marcat împlinirea a 120 de ani de la inaugurarea Reşedinţei Franţei prin lansarea unui album, intitulat ”Reşedinţa Franţei în România/ Résidence de France en Roumanie”, dedicat acestui edificiu impresionant, dar şi relaţiilor franco-române. Aceasta lucrare bilingva, în franceza si româna, ai carei autori sunt arhitectul Bogdan Andrei Fezi si Jean-Marc Irollo, istoric de arta este aparuta la Editions Internationales du Patrimoine, si este ilustrata cu fotografiile lui Andrei Margulescu. Prefata este semnata de catre academicianul Jean d’Ormesson.

Ambasadorul Frantei în România dl. Philippe Gustin a dorit ca Resedinta Frantei sa fie obiectul unei cercetari stiintifice menita sa faca cunoscuta adevarata istorie a cladirii: ’Am dorit realizarea acestei lucrări pentru că toată lumea în Bucureşti cunoaşte această casă, dar nimeni nu-i ştie adevărata istorie: sunt multe zvonuri, fantasme despre această clădire, dar nimeni până acum nu a făcut o cercetare istorică asupra acestei case, pentru a explica ceea ce este şi ceea ce a fost. Deci această chestiune m-a preocupat de la început’, a afirmat ambasadorul Franţei, Philippe Gustin.

In acelasi timp, lucrarea povesteste tot ceea ce Resedinta a reprezentat de-a lungul anilor si ceea ce reprezinta ea în prezent.

Albumul ’Reşedinţa Franţei în România’ cuprinde trei părţi: în prima este relatată istoria clădirii, modul în care a fost concepută din punct de vedere arhitectural şi cum s-a încadrat în peisajul din secolul al XIX-lea al unui Bucureşti ’în plină evoluţie’; a doua parte constituie ’o vizită’ a casei, conţinând descrierile fiecărei piese de mobilier, ale fiecărui tablou sau bibelou, iar cea de-a treia parte conţine mărturii ale unor personalităţi culturale, politice - între care fostul preşedinte Ion Iliescu - ale unor ambasadori şi soţii ale acestora - care îşi povestesc amintirile legate de Reşedinţa Franţei în România.

Dernière modification : 04/12/2013

Haut de page