Mesajul Ambasadorului Frantei în România, Dl. François SAINT-PAUL [fr]

Dragi prieteni români,
Dragi compatrioți,

Este pentru mine o mare onoare să reprezint Franța în România.
Am fost despărțiți un pic printr-un hazard al geografiei. Însă istoria, pe măsura ce a avansat, ne-a apropiat. Pentru că suntem în Europa. Pentru că împărtășim aceleași valori și aceleași provocări.

Pentru ca avem un singur viitor comun, în cadrul Uniunii Europene. Ne revine nouă sarcina de a-l construi împreună. Economia, cultura, valorile care construiesc societățile noastre, statele noastre, reprezintă un fundament indispensabil, pe care cu răbdare și rigoare dar și cu entuziasm, trebuie să-l îmbogățim și cu proiecte concrete.

După intrarea României în NATO și după aderarea sa la Uniunea Europeana, parteneriatul strategic semnat între țările noastre în 2008 și reactualizat după 2012, ne oferă atât cadrul cât și jaloanele de acțiune.

Cunosc devotamentul și angajamentul Ambasadei Franței și al tuturor serviciilor sale. Admirația mea se îndreaptă de asemenea și către Alianțele franceze, către liceul francez Anna de Noailles din Bucuresti și către toți cei implicați în relația franco-română. Mă gândesc în special la societățile franceze și la toți compatrioții noștri, care trăiesc în această țară pe care o iubesc și pe care de abia aștept să o cunosc.

Le mulṭumesc tuturor pentru primire ṣi doresc să avem o cooperare bogată pe viitor.

François SAINT-PAUL
Ambasadorul Franței

JPEG

Dernière modification : 13/05/2014

Haut de page