Regal culinar la a doua ediție a Fête de la Gastronomie !

Cea de-a doua ediție a Fête de la Gastronomie, o serie de evenimente care celebrează gastronomia franceză, va fi organizată în perioada 24-28 septembrie, la București, de către Ambasada Franței în România, Camera de Comerț și Industrie Franceză în România, Institutul Francez din România și Business France alături de partenerii lor.

Un dejun cu presa, care va marca lansarea acestui eveniment, va avea loc la Reședința Franței (Strada Biserica Amzei nr. 13-15), joi, 24 septembrie, de la ora 13.00, în prezența Excelenței Sale domnul François Saint-Paul, Ambasadorul Franței în România, a domnului Olivier Cadic, Senator pentru francezii din străinătate, și a doi dintre invitații speciali – Chef Simone Zanoni, de la restaurantul „Gordon Ramsay au Trianon” de la Versailles, cotat cu două stele Michelin, și adjunctul acestuia Giacomo Seregni.

După o scurtă conferință de presă, va fi organizat un dejun - bufet cu degustare de produse franțuzești și preparate inedite care pun în valoare produsele tradiționale românești. Dejunul va avea loc în aer liber, în grădina Reședinței Franței amenajată special pentru acest eveniment ca o veritabilă piață. Meniul pregătit de Andrei Tămaș, chef la Reședința Franței, include, printre altele, berbecuț la proțap sarmale cu fructe de mare, hamsii în tempura sau spumă de fasole cu ceapă caramelizată.

Jurnaliștii care doresc să ia parte la eveniment sunt rugați să se acrediteze la adresa : medias.bucarest-amba@diplomatie.gouv.fr până miercuri, 25 septembrie, ora 15.00.
Cu ocazia Fête de la Gastronomie 2015, va fi prezent în România, la diferite evenimente somelierul John Euvrard, care timp de 15 ani a fost Prim somelier al lui Paul Bocuse și în 2007 a fost ales Somelierul Anului în Franța.

Treizeci și unu de restaurante, hoteluri, wine bars, patiserii, hypermarketuri și o librărie sărbătoresc gastronomia în perioada 25-28 septembrie prin brunch-uri frantuzești, degustări de vin, ateliere de oenologie, oferte la produsele franțuzești în lanțurile de retail, meniuri personalizate în restaurante.

Institutul Francez din România își va deschide porțile sâmbătă, 27 septembrie, și va propune activități interactive pentru copii și degustări de produse cu specific franțuzesc.

Un show culinar special la care vor participa mai mulți chefi români, dar și invitatul special Simone Zanoni va avea loc la Metro Gastronomy Competence Center, joi 24 septembrie de la ora 09.00. Presa este invitată să participe. Acreditările se fac la adresa medias.bucarest-amba@diplomatie.gouv.fr până miercuri, 25 septembrie, ora 15.00.

În contextul în care la Paris se va organiza, între 30 noiembrie și 11 decembrie 2015, cea de-a 21-a Conferință ONU pe tema schimbărilor climatice - Paris Climat 2015 - Ambasada Franței și partenerii săi organizează duminică, 27 septembrie, de la ora 11.00, la librăria Humanitas Cișmigiu o masă rotundă pe tema risipei alimentare și a noilor modalități de producție și consum intitulată „Paris Climat 2015 : Consumul responsabil de la agricultură la gastronomie. Cum să fim creativi ?” .

Invitați la această dezbatere sunt : Excelența Sa domnul Francois Saint-Paul, Ambasadorul Franței în România, doamna Viorica Boboc, consilier superior în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, doamna Lavinia Andrei, președintele ONG-ului Terra Mileniul III, doamna Raluca Ouriaghli, reprezentantă a ONG-ului Ateliere Fără Frontiere și domnul Laurențiu Cernat, reprezentând ONG-ul Grădini Urbane Comunitare. Jurnaliștii care doresc să ia parte la eveniment sunt rugați să se acrediteze la adresa : medias.bucarest-amba@diplomatie.gouv.fr până vineri 25 septembrie, ora 16.00.

Brunch-uri pregătite cu ocazia Fête de la Gastronomie :

-  „Le Brunch” la Steak House, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, duminică 27 septembrie, de la ora 12.00 ;
-  „French brunch” la restaurantul Veranda, Hotel Crowne Plaza, duminică 27 septembrie, de la ora 12.30 ;
-  „Brunch-ul de duminică” la Hotel Novotel, duminică 27 septembrie, de la ora 12.30 ;
-  „Brunchissimo à la française” la Corso Brasserie, Hotel Intercontinental, duminică 27 septembrie, de la ora 12.00 ;
Cine pregătite cu ocazia Fête de la Gastronomie :
-  Cină „Saveurs françaises” la Café Athénée ; Hotel Athénée Palace Hilton, joi 24 septembrie și vineri 25 septembrie, de la ora 19.30 ;
-  Cină „Mets et Vin”, în prezența somelierului John Euvrard la Le Bistrot Français, sâmbătă, 26 septembrie de la ora 19.00 ;

Degustări și meniuri personalizate pregătite cu ocazia Fête de la Gastronomie :
-  Meniuri speciale și degustări de delicii franțuzești la restaurant Le Grenier à Pain de vineri, 25 septembrie, până vineri, 2 octombrie, (de la 09.00 la 24.00 de luni până vineri și de la 17.00 la 19.00 de vineri până duminică) ;
-  Degustare „Gâteau signé par le chef pâtissier et dégustation” la brutăria Rue du Pain, de vineri 25 septembrie până duminică 27 septembrie de la 08.00 la 20.00 ;
-  Meniu personalizat Fête de la Gastronomie la restaurant La Cave, de vineri 25 septembrie până duminică 27 septembrie, de la ora 14.00 la ora 22.00 ;
-  Degustare de vinuri și mâncăruri franțuzești la tasting Room by Ethic Wine, de vineri 25 septembrie până duminică 27 septembrie, de la ora 19.00 ;
-  Degustare „Sunset on the lake”m la restaurant Bonton Palace, sâmbătă, 26 septembrie de la ora 18.00 ;
-  Degustare „La grande Dégustation” la Boutique Comtesse du Barry Primăverii, duminică, 27 septembrie, de la ora 19.00 ;
-  Degustare de produse cu accent pe asocierea gustului la magazinul Les Saveurs D’Yveline, vineri 25 septembrie și sâmbătă 26 septembrie, de la ora 10.00 la ora 20.00 ;
-  Meniu personalizat „autour du poisson” la restaurant Ici et Là vineri, 25 septembrie și sâmbătă, 26 septembrie de la ora 12.00 la ora 22.00 ;
-  Degustare comparativă Terroirs Roumains et Terroirs Français la Hotel Mercure Bucharest, luni, 28 septembrie, de la ora 20.00 ;
-  Târg de vinuri cu sesiuni de degustări la Carrefour Băneasa, de joi, 24 septembrie, până miercuri, 7 octombrie ;
-  Prezentare produse franțuzești în hypermarketurile Cora de vineri 25 septembrie până duminică 27 septembrie ;
-  Zilele Gastonomiei franceze în hypermarketurile Auchan Drumul Taberei și Auchan Titan, de vineri, 25 septembrie, până miercuri, 1 octombrie ;

Despre Fête de la Gastronomie
Inițiată în Franța în 2011, pentru a sărbători intrarea în patrimoniul UNESCO a gastronomiei franceze, această inițiativă dorește să valorizeze produsele specifice - de la materie primă la farfurie, modul lor de preparare, de prezentare, precum și toate serviciile care s-au dezvoltat în jurul acestei arte.

Fête de la Gastronomie s-a răspândit și la nivel internațional, pentru a promova produsele franțuzești atât în rândul experților, cât și în rândul publicului larg.
La origine « știința stomacului », gastronomia devine în timp o adevărată artă de a prepara mâncăruri alese si de a le aprecia. În prezent este o artă, un lux, o filosofie de viață și o știință foarte precisă. Gastronomia vine de fiecare dată cu o poveste – a unui loc, a unei tradiții, a unui om – tradusă în arome și forme, asociată cu alte povești. Este un soi de magie a gustului, o ficțiune senzorială, o teatralizare a aromelor, un ritual al plăcerii.

În 2010, “le repas gastronomique à la française” este înscris în patrimoniul imaterial al umanității cu tot ce presupune acesta : produse locale, de bună calitate, selecție de feluri de mâncare, din locuri diferite, “mariajul” între bucate și vinuri, arta de a aranja masa, conversația. De atunci, în fiecare an, Franța celebrează această recunoaștere printr-o sărbătoare a gastronomiei : timp de trei zile în toate restaurantele, bistrourile, barurile și piețele din Franța, oamenii degustă feluri de mâncare pregătite de “chefs” bucătari cu cele mai alese produse. Sărbătoarea s-a răspândit si in afara Franței, în acele locuri unde gastronomia franceză este apreciată, pentru a face plăcere “connaisseur”-ilor, sau acolo unde este mai puțin cunoscută, pentru a promova produsele franțuzești și a sensibiliza publicul larg să consume cu plăcere produse de bună calitate.

- Nu uitați să consultați pagina noastră de Facebook : facebook.com/fete.gastronomie.roumanie.

Dernière modification : 23/09/2015

Haut de page