Bruno Le Maire numit Secretar de Stat pentru Afacerile Europene
La finalul Consiliului European reunit la Bruxelles, Preşedintele Franţei a anunţat, pe 12 decembrie, numirea lui Bruno Le Maire la Secretariatul de Stat pentru Afaceri Europene.Nicolas Sarkozy a pus capăt, la propunerea Primului Ministru, funcţiei actualului Secretar de Stat pentru Afacerile Europene, Jean-Pierre Jouyet. Acesta trebuie să preia preşedinţia AMF începând cu 15 decembrie.
Şeful statului a anunţat în cursul conferinţei de presă de închidere a summitului de la Bruxelles că, „de comun acord cu Primul Ministru, îi ceruse lui Bruno Le Maire să-l înlocuiască pe Jean-Pierre Jouyet”. El a indicat că a „ales un om tânăr, un om talentat, competent şi profund european”.
