Cannes: Paleologu si Albanel au semnat un acord franco-român de coproducţie cinematografică
Ministrul Culturii, Theodor Paleologu, aflat la Cannes, a semnat, luni, împreună cu ministrul francez al Culturii, Christine Albanel, un acord de coproducţie cinematografică între guvernele român şi francez, care îl înlocuieşte pe cel mai recent, semnat în 1966.
Paleologu a declarat că acordul semnat luni, cu ministrul Culturii din Franţa, la Hotelul Majestic din Cannes, "e o consecinţă naturală a parteneriatului strategic Franţa-România".
Theodor Paleologu a mai precizat că "efortul real de concretizare a acordului" i se datorează şi că acesta a reprezentat "primul subiect" abordat cu ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, după preluarea mandatului de ministru al Culturii.
Potrivit proiectului acestui acord de coproducţie România-Franţa, pentru urmărirea şi facilitarea aplicării termenilor se va institui o comisie franco-română, compusă din reprezentanţi ai autorităţilor competente şi din profesionişti aparţinând celor două părţi.
Comisia se va reuni o dată la doi ani, alternativ, în Franţa şi România, dar va putea fi, de asemenea, convocată la cererea uneia dintre autorităţile competente, în special în cazul unei modificări, fie a legislaţiei, fie a reglementărilor aplicabile industriei cinematografice sau în cazul în care funcţionarea acordului întâmpină dificultăţi grave.
În cazul unei opere cinematografice de coproducţie, proporţia contribuţiilor financiare ale coproducătorului sau coproducătorilor fiecărei părţi poate varia de la 20% la 80% din costul definitiv al proiectului. Prin derogare şi cu acordul autorităţilor celor două părţi, pragul de 20% poate fi diminuat la 10%, ţinând cont de personalul artistic şi tehnic al coproducătorului sau coproducătorilor fiecărei părţi.
