Constructie ilegala langa Ambasada Frantei

Ambasada Franţei în România este, în prezent, victima unei decizii ilegale a primarului sectorului 1, dl Andrei Chiliman, ce autorizează construirea une terase-bar, deschisă non-stop, în apropierea imediată a zidului incintei Ambasadei Franţei, în strada Biserica Amzei nr.19.

Pe lângă impactul asupra liniştii şi securităţii necesare exercitării misiunii diplomatice, construcţia incriminată ar fi trebuit să ia în considerare şi calitatea de monument istoric a imobilului care găzduieşte misiunea diplomatică, iar decizia de autorizare ar fi trebuit să fie supusă spre autorizare Primarului General al Capitalei. În plus, această decizie este afectată şi de alte ilegalităţi.

După ce a făcut apel, pe cale verbală şi scrisă, către primarul sectorului 1 pentru revizuirea poziţiei, Ambasada Franţei, în virtutea Convenţiei de la Viena, a solicitat protecţia autorităţilor române.

Prin urmare, Ambasada a sesizat Ministerul Afacerilor Externe care, la rândul său, a sesizat Prefectul Municipiului Bucureşti. Acesta, după examinarea argumentelor Ambasadei, a făcut demersurile necesare în vederea anulării autorizaţiei de construcţie, printr-o acţiune în justiţie înregistrată la Tribunalul din Bucureşti pe 20 ianuarie, a cărui termen a fost fixat pentru 30 aprilie.

În paralel, Ambasada a decis să se alături acţiunii Prefectului pentru a-şi apăra drepturile.

Până la judecarea cauzei, autorizaţia de construcţie este suspendată de drept, şi nu poate fi dusă la îndeplinire.

Ambasada Franţei doreşte să mulţumească autorităţilor române pentru reacţia acestora şi speră că demersul său va găsi o soluţionare favorabilă. De asemenea, Ambasada Franţei mulţumeşte prietenilor Franţei care şi-au manifestat solidaritatea. Ambasada regretă profund că reprezentanţi aleşi de poporul român, investiţi cu un mandat municipal, arată astfel public puţina importanţă pe care o acordă regulilor internaţionale, legilor naţionale şi tradiţiilor de ospitalitate ale României, în relaţiile cu un stat prieten şi aliat.