Criză : UE solidară cu România

Comisia Europeană a decis să majoreze la 50 de miliarde de euro plafonul global al mecanismului de împrumut destinat ajutării ţărilor europene din afara zonei euro pentru a face faţă dificultăţilor legate de balanţa de plăţi. Acest plafon fusese deja ridicat la 25 de miliarde de euro de către miniştrii finanţelor din UE în decembrie, însă dimensiunea şi intensitatea crizei financiare internaţionale impun o nouă creştere, care este concomitent o măsură preventivă şi o dovadă de solidaritate faţă de ţările precum România care nu beneficiază încă de această umbrelă de protecţie care este euro.

„Această decizie arată că mecanismele de solidaritate la scara UE există şi pot fi consolidate rapid în beneficiul celor mai vulnerabili membri. Mulţumită mecanismului de susţinere a balanţelor de plăţi, şi importantelor instrumente financiare, ar trebuie ca statele noastre membre să poată suporta presiunile create de criza economică, cu condiţia ca ele să contribuie la acest efort prin aplicarea unor politici macroeconomice stabile şi sănătoase”, a declarat domnul Joaquin Almunia, membru al Comisiei Europene însărcinat cu afaceri economice şi monetare.

Decizia trebuie să fie validată definitiv la finalul întâlnirii miniştrilor finanţelor din statele membre din 4 mai, după consultarea Parlamentului European şi a Băncii Centrale Europene.

Până în prezent, două ţări beneficiau de împrumuturi cu titlu de sprijin pe termen mediu al balanţelor de plăţi: Ungaria, pentru o sumă maximă de 6,5 miliarde de euro, şi Letonia, pentru o sumă maximă de 3,1 miliarde de euro (vezi IP/08/1612, IP/08/2045 şi IP/09/323). De asemenea, la cererea României, Comisia a anunţat recent, după consultarea comitetului economic şi financiar, intenţia de a pune o sumă maximă de 5 miliarde de euro la dispoziţia autorităţilor din această ţară până în primul trimestru al anului 2011 (vezi IP/09/475).