Doi timpi , trei mişcări ! (17-19 aprilie 2008, Centrul Naţional al Dansului, Bucureşti)
După treizeci de ani în care dansul contemporan din Franţa s-a dezvoltat continuu, el s-a afirmat fără tăgadă ca o disciplină artistică de sine stătătoare, după ce o multitudine de şcoli, mişcări sau stiluri coregrafice s-au succedat, înfruntat, s-au opus chiar, unul altuia, un nou peisaj al dansului contemporan triumfă în Franţa zilelor noastre. Un peisaj mai bogat, mai deschis, în care pot coexista, cu seninătate, esteticile cele mai variate, adevăraţii pionieri ai dansului şi tinerii creatori.
Publicul român trebuie să descopere tocmai această impetuozitate şi această bogaţie a scenei coregrafice franceze actuale ! Astfel, primăvara şi toamna acestui an vor fi două momente importante în care publicul va vedea evoluând pe scena românească trei dintre cele mai inventive companii franceze de dans.
Fiecare dintre ele va oferi publicului român câte două spectacole. 2 timpi, 3 mişcãri ca un « concentrat », s-ar putea spune, de dans contemporan creativ, vivant şi festiv. Intâlnirile între artişti şi cele cu publicul vor fi cu atât mai favorizate în cadrul orelor de masterclass sau într-o « Cafenea a dansului efemer » care va fi deschisă în fiecare seară, chiar în inima Centrului Naţional al Dansului din Bucureşti…
Molecular Black / Myriam Gourfink
Solo interpretat de Myriam Gourfink pe muzica live a lui Kaspar
Töplitz - Video : Keja Ho Kramer
După prima sa coregrafie (Beth, 1996), Myriam Gourfink şi-a prezentat creaţiile coregrafice în Franţa precum şi în străinătate. Inspiraţia baletului Molecular Black vine dintr-o altă lucrare - creaţia, la comandă, a unei muzici originale pentru filmul expresionist german. Myriam Gourfink imaginează un soi de "prolog" care durează mai mult de 20 de minute : pe lungimea ecranului întunecat - un dans lent, o unică trecere, în penumbră.
Express 2 temps / Héla Fattoumi & Eric Lamoureux
Coregrafia : Héla Fattoumi şi Eric Lamoureux - Dansatorii : Loren Palmer,
Philippe Rouaire, Eva Vandest, Moustapha Ziane - Musică : Eric Lamoureux
Héla Fattoumi şi Eric Lamoureux şi-au început parcursul comun la Universitatea Paris V, constituind grupul colectiv Urvan Letroiga. Începând cu 1990, se dedică în întregime Companiei lor Fattoumi-Lamoureux. Împreună, conduc din septembrie 2004, Centrul Coregrafic Naţional din Caen/Basse-Normandie. Express 2 temps : Această mărturie dansată, plecând de la transmiterea primei lor piese Husais le dă ocazia, după douăzeci de ani, să reia anumite « figuri- reper » legate de senzaţii care au constituit la momentul respectiv adevărate elemente declanşatoare ale acestui dans şi ale mişcării corpurilor. Aceste «figuri- reper» sunt transmise celor patru dansatori care vor experimenta interpretarea unor mişcări inedite de distorsiune, de bifurcaţie, de flexiune.
D’après J.C. / Herman Diephuis
Interpreţi : Julien Gallée-Ferré et Claire Haenni - Musică de J.-S. Bach
Născut în 1962 la Amsterdam, Herman Diephuis a colaborat, ca interpret, cu numeroşi coregrafi, printre care şi cu Jérôme Bel. În momentul de faţă duce mai departe colaborarea cu Mathilde Monnier, atât în calitate de colaborator artistic cât şi ca interpret. În 2004 îşi înfiinţează propria companie. Herman Diephuis a ales ca teren de investigare arta Renaşterii şi gândirea care o anima. Dintre tablourile şi sculpturile Renaşterii, cele înfăţişând viaţa lui Christos , dar mai cu seamă Pieta, l-au marcat în mod deosebit, asfel încât tablourile cu temă religioasă constituie fundamentul dramaturgic al operei.
