În aminitrea lui Alex Leo Serban

Trei luni au trecut de când a murit criticul de film, scriitor şi mare prieten al Ambasadei Franţei, Alex Leo ŞERBAN. Înca de acum un an, Alex Leo ŞERBAN sărbătoarea alături de noi Ziua natională a Franţei. Azi, nu il uitam şi dorim să-i dedicăm acest 14 iulie 2011, acest « Jour de fête », care îi plăcea atât de mult.

Pe 28 iunie, ziua naşterii lui Alex Leo Şerban, Institutul francez din Bucureşti a organizat o serată în memoria lui. O lectură cu fragmente din două dintre cărţile lui : Mica dietetică (ed. Art) şi Alte camere, alte glasuri de ieri (ed. Pandora M), urmată de proiecţia filmului de suflet, Jour de fête, de Jacques Tati i-a permis publicului prieten, venit numeros, să petreacă un moment sensibil şi călduros alături de el.

***

Cuvinte şi lucruri

acum că filozoful a adormit e timpul să vorbim
răspicat de ceea ce ne ucide, sărutul sălbatic
de la capătul existării noastre. tu sau eu
în hotelul în care zilele sunt identice, haşurate
pornim poate în marea bolnavă  dintre noi.
deşi ne cunoaştem fiecare unghie, uităm unghiul
unui lucru, cuvîntul milimetru care ne poate salva
în minutul din urmă. geamantane rucsacuri umeraşe
pachete strîns legate de lumina precară ce se filtrează
peste două silueete nemişcate întinse pe pat, etrusce
înţelegînd tăcerea ca o virtute de străin călător
conversaţia noastră  nu se va izbi astfel de nici o
mobilă vom fi noi înşine, sălbatici în împărtăşirea
secretului ştiut. (filozoful, în somn, va zîmbi)

Alex Leo Şerban (Alte camere, alte glasuri de ieri – editura Pandora M)

***

Pentru mine, Bucureştiul se termină dincolo de cei doi-trei kilometri pătraţi pe care-i străbat cu piciorul de jur împrejurul tău. Nu ştiu cum ar fi să  locuiesc în altă parte, pentru că n-am încercat. La ce bun? Aici îţi cunosc aproape fiecare casă, pot spune cu ochii închişi unde se ramifică orice stradă şi, de aproape o jumătate de secol, ştiu că Parcul Ioanid este inima ta şi a mea. Nu văd bannerele agresive, nici traficul imposibil, nici hoardele de mitocani care te invadează în weekenduri, pentru că ştiu că n-au nimic de a face cu tine - sînt, ca şi comunismul de odinioară, efemere. Prefer să-mi păstrez o imaginară batistă pe ochi şi să rămîn cu imaginea ta aşa cum o visez cînd sunt departe.

Poate că sînt naiv, dar îmi închipui că aşa cum parcul tău, Ioanid, ne-a fost un adăpost sub cerul liber în noaptea aceea de martie 1977, tu vei fi mereu una cu umbra mea în acest oraş. În fond, tu mă suporţi, mă protejezi, mă îndrumi; atîta lucru pot face şi eu : să te iubesc. 

Mica dietetică de Alex Leo Şerban – ed. Art

***

grădini pariziene

m-am aşezat 

pe un şezlong de lemn

în mijlocul grădinii.

Sînt fericit.
în jurul meu,

o fată citeşte,

un bărbat într-un scaun cu rotile


citeşte,

o doamnă, cu spatele,

probabil citeşte.

doar fluturii nu citesc,

pentru că scriu.

şi toţi cei din jurul meu

citesc

poemele răspîndite de fluturi.

şi toţi fluturii din capul meu

citesc primii

ce scriu eu aici.
apoi răspîndesc.

iar oamenii din jurul meu,

din grădina japoneză
cu şezlonguri de lemn,

citesc

ce scriu

şi ştiu

că sînt fericit.