Fanny Ardant alege România pentru debutul său regizoral
Actriţa Fanny Ardant va efectua primii săi paşi în regie cu un lung metraj, „Cenuşă şi sânge” care se va turna în această lună în România. Coproducătorul român al acestui film este Tudor Giurgiu (Libra Film).
Scenariul, scris de actriţă după eseul lui Ismail Kadare „Eschil sau marele perdant”, redă povestea unei femei străine care-şi creşte singură cei trei copii după asasinarea soţului său şi care, cu ocazia unei petreceri de nuntă în familie, se hotărăşte să revină în ţara sa după 18 ani de absenţă, reînviind vechi tensiuni între clanuri rivale.
Fanny Ardant a spus că a ales să filmeze în România, unde a turnat deja „Callas Forever”, din cauza tradiţiei cinematografice a ţării.
Rolul principal va fi interpretat de actriţa israeliană Ronit Elkabetz, iar în distribuţie figurează şi mai mulţi actori români, precum Olga Tudorache, Oana Pellea şi Răzvan Vasilescu.
