Expoziţia 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Marea Britanie, Franţa şi Germania

[Textul introductiv al comisarilor Expoziţiei]

A doua jumătate a secolului al XIX-lea a reprezentat pentru cea mai mare parte a Europei o perioadă a liberalismului din punct de vedere politic şi al schimburilor comerciale, dar şi o perioadă a confruntărilor diplomatice şi chiar militare. Constituită ca stat destul de târziu, în urma unirii Moldovei şi Valahiei (1859), România a dus o politică de modernizare, de europenizare rapidă a structurilor sale politice (s-a instituit un regim constituţional; s-a impus principiul separării puterilor în stat; a fost instalată o dinastie de origine germană; s-au constituit partide politice cu ideologii diverse, liberală sau conservatoare, aflate în competiţie; Parlamentul a devenit o instituţie cu adevărat importantă etc.)  însă într-un ritm mult mai redus în ceea ce priveşte modernizarea socială şi economică (în pofida reuşitelor, a progreselor evidente, subdezvoltarea a rămas o realitate cu care ţara a intrat în secolul XX).

Statul român şi-a câştigat independenţa în urma unui război cu Imperiul Otoman, tratatul de pace de la Berlin (1878) recunoscând acest fapt, însă nu fără condiţii. Românii aveau o anume experienţă a relaţiilor diplomatice cu Franţa, Marea Britanie şi Germania (anterior cu Prusia), care deschiseseră reprezentanţe de nivel consular la Bucureşti şi Iaşi încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea. Cele trei mari puteri au condiţionat recunoaşterea independenţei României de îndeplinirea unor angajamente politice şi economice de către guvernul de la Bucureşti.

La 8/20 februarie 1880, s-au stabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie între România, pe de o parte, Franţa, Germania şi Marea Britanie de cealaltă parte. De altfel, cele trei mari puteri occidentale şi-au coordonat acţiunile în acest sens. Aceasta a dus în cursul următoarelor luni la acreditarea reprezentanţilor lor diplomatici la Bucureşti (William Arthur White, contele Ludwig von Wesdehlen şi Ducros-Aubert), în timp ce reprezentanţii români de rang echivalent au fost acreditaţi la Londra (Nicolae Callimachi-Catargi), Berlin (Gheorghe Vârnav-Liteanu) şi Paris (Mihail Kogălniceanu). Practic, prin recunoaşterea independenţei de către marile puteri europene (Rusia, Austro-Ungaria şi Italia o făcuseră anterior) şi prin stabilirea relaţiilor diplomatice pe picior de egalitate, România intra în (încă) restrânsul grup al naţiunilor europene suverane. Ţara a continuat să-şi întărească prestigiul internaţional, în primul rând poziţia europeană, prin noi iniţiative, precum proclamarea Regatului (1881), semnarea unor alianţe menite a o feri de surprizele neplăcute de la sfârşitul deceniului 8 al secolului al XIX-lea. Elitele româneşti – în bună măsură educate în Franţa şi Germania – şi-au exprimat foarte direct dorinţa ca ţara să-şi continue parcursul potrivit modelului politic şi cultural de inspiraţie occidentală. În pofida problemelor – nu puţine şi, mai ales, structurale – perioada de până la primul război mondial a reprezentat pentru România, ca şi pentru Europa în general, un timp al consolidării sistemului constituţional, al dezvoltării economice, al inovaţiilor din punct de vedere ştiinţific şi cultural.

* * *

Expoziţia este dedicată împlinirii a 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice la nivel de miniştri plenipotenţiari între România şi Marea Britanie, Franţa şi Germania şi este împărţită în mai multe secţiuni, care reflectă relaţiile bilaterale (recunoaşterea statului român independent de către fiecare dintre cele trei state europene, activitatea diplomaţilor români la Paris, Berlin şi Londra, şi a diplomaţilor străini la Bucureşti) sau diverse aspecte ale prezenţei României pe scena europeană (îndeplinirea de către România a condiţiilor stipulate în Tratatul de la Berlin, Proclamarea Regatului României, activitatea lui Carol I în domeniul politicii externe).

Materialele expuse sunt documente de arhivă, note şi telegrame privind recunoaşterea independenţei României de către Franţa, Germania şi Marea Britanie, scrisorile de acreditare ale reprezentanţilor diplomatici ai acestor mari puteri la Bucureşti, decretele emise de principele/regele Carol I privind numirea reprezentanţilor diplomatici ai României la Paris, Berlin şi Londra, discursurile ţinute de reprezentanţii diplomatici în momentul prezentării în faţa liderilor politici din ţările amintite, corespondenţă diplomatică (scrisori, note, rapoarte), tratate, convenţii comerciale şi de navigaţie, relaţiile dintre dinastiile din România şi Marea Britanie, extrase din memoriile regelui Carol I, fotografii ale unor oameni politici din România, Franţa, Germania şi Marea Britanie, stampe, cărţi din epocă etc. Actele au fost redactate în diferite limbi (română, franceză, germană) şi provin de la Arhivele Naţionale ale României, Arhivele Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Centrul Arhivelor Diplomatice din Franţa, Arhiva Politică a Ministerului de Externe German. Unele dintre aceste documente sunt expuse în original, în vreme ce altele sunt reproduceri.

Expoziţia 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Marea Britanie, Franţa şi Germania este rezultatul unei colaborări între Ministerul Afacerilor Externe al României, Ambasadele Franţei, Germaniei, Regatului Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti şi Arhivele Naţionale ale României. Oficialilor şi angajaţilor acestor instituţii, precum şi colaboratorilor implicaţi în susţinerea şi realizarea acestei expoziţii, le mulţumim pentru bunăvoinţă, competenţă şi efort.

Dorin Dobrincu şi Stelian Obiziuc