Universităţile şi marile şcoli franceze vin să întâlnească studenţii români la RIUF 2010!

Salonul Universitar Internaţional din România a avut loc între 13 şi 18 martie 2010, la Bucureşti, Timişoara şi Iaşi. Proiectul a fost iniţiat de Grupul Educativa şi se afla anul acesta la cea de-a 6-a ediţie. În 2009 salonul atrasese 13.500 de vizitatori, în principal liceeni şi studenţi, iar delegaţia franceză era reprezentată de 22 de instituţii de învăţământ superior.

Ambasada Franţei în România şi Agenţia CampusFrance au organizat şi anul acesta, pentru a 4-a oară consecutivă, un "pavilion francez" în cadrul salonului. Evenimentul le a dat ocazia studenţilor care doresc să facă studii de licenţă, master sau doctorat în Franţa să obţină mai multe informaţii direct de la reprezentanţii instituţiilor de învăţământ superior franceze.

Ca şi anul trecut, ca dovadă a diversităţii sistemului de învăţământ superior din Franţa, la ediţia 2010 a Salonului Universitar Internaţional din România au fost prezente mai multe instituţii de învăţământ franceze, recunoscute la nivel internaţional: universităţi, mari şcoli de inginerie, mari şcoli de management şi comerţ, grupuri de instituţii, şcoli de artă…tot atâtea atuuri pentru reuşita profesională!

Primele cifre arată că şi anul acesta Franţa a fost ţara cel mai bine reprezentată, cu 15 instituţii participante. Printre acestea se numără Universitatea din Lyon, SKEMA Business School, AUDENCIA School of Management, ESIGELEC Rouen, ISIMA, Reţeaua n+i de şcoli de inginerie, etc. Aceste şcoli acoperă ansamblul disciplinelor: ştiinţe umaniste şi sociale, ştiinţe inginereşti, sport, formari pentru cadre didactice, artă dramatică, ştiinţe politice, management şi comert, jurnalism, informatică, etc.

La standul CampusFrance studenţii au putut afla de asemenea mai multe informaţii despre cum sunt organizate studiile superioare în Franţa, despre bursele Guvernului francez şi despre oferta de cursuri de limbă franceză la Institutul Francez din Bucureşti. Reprezentanţi ai formărilor universitare francofone din România au completat informaţiile oferite cu detalii despre posibilităţile de a face studii universitare în limba franceză în România.

Deschiderea evenimentului a fost marcată de prezenţa Excelenţei Sale Henri Paul, Ambasadorul Franţei în România.


Diana Buciumaş
Responsabila Spaţiului CampusFrance din Bucureşti
Institutul Francez
77 Bd. Dacia, 020051 Bucureşti
tel/fax : 0040.21.310.67.76
email: bucarest@campusfrance.org
Pentru informaţii legate de studiile în Franţa: http://www.campusfrance.org

Programul intalnirilor Universités/Entreprises