Mesajul Presedintelui Frantei cu ocazia Zilei Nationale a României
MESAJUL PREŞEDINTELUI REPUBLICII FRANCEZE CĂTRE EXCELENŢA SA DOMNUL TRAIAN BASESCU, PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
Domnule Preşedinte,
Cu ocazia Zilei Naţionale a României, sunt bucuros să Vă adresez, în numele poporului francez şi în numele meu personal, cele mai sincere felicitări cât şi cele mai bune urări, pentru Dumneavoastră şi pentru poporul român.
In această perioadă, când Uniunea Europeană se vede confruntată cu dificultăţi fără precedent, împărtăşirea aceloraşi păreri între partea română şi franceză asupra unor numeroase subiecte se dovedeşte îndeosebi necesară. În acest spirit, sunt convins că ne vom concentra să continuăm şi să amplificăm schimbul de idei în vederea stabilirii unei linii comune între ţările noastre, legate de o prietenie veche şi puternică, atât pe plan bilateral cât şi la nivel multilateral, în favoarea unei Europe unite şi solidare.
Vă rog să primiţi, Domnule Preşedinte, expresia înaltei mele consideraţii.
Nicolas SARKOZY
