Întâlnirile româno-franceze în domeniul politicii patrimoniului şi muzeelor
Ministerele Culturii din România şi Franţa vor organiza pe 5 martie la Bucureşti comitetul de pilotaj al acordurilor pe care le-au semnat în 2005 şi 2007 pentru a-şi dezvolta cooperarea în domeniul patrimoniului pe de o parte, şi al muzeelor pe de alta. Cu această ocazie, o delegaţie de la Ministerul francez al Culturii şi Comunicaţiei condusă de doamna Isabelle Marechal, director adjunct pentru arhitectură şi patrimoniu, va veni la Bucureşti.
Această reuniune are ca obiectiv definirea proiectelor comune care vor fi puse în aplicare în 2009, fie că este vorba despre misiune de expertiză, acţiuni de formare, de schimburi de bune practici sau de manifestări. În cursul anilor precedenţi, acest cadru de cooperare a permis să se stabiliească diagnostice comune asupra conservării obiectivelor sau monumentelor din România, să continue cercetările arheologice comune, să asigure primirea profesioniştilor români la Ministerul francez al Culturii sau în instituţiile pe care le are în subordine şi să programeze expoziţii ca cea consacrată lui Napoleon al III-lea şi Principatele Române” care, după ce a fost prezentată la Bucureşti la sfârşitul lui 2008, va fi propus publicului francez la Castelul de la Compiègne, începând de la sfârşitul acestei luni.
Această reuniune de lucru va fi urmată pe 6 martie de un seminar „Malraux”, consacrat temei „Patrimoniului şi dezvoltării economice”. Destinat profesioniştilor din domeniul patrimoniului din România, acest seminar răspunde unei cereri a dlui Theodor Paleologu, Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional din România, care a dorit să poată avea loc un schimb între specialiştii din cele două ţări cu privire la toate aspectele valorificării patrimoniului care constituie o prioritate a acţiunii sale. Vor fi abordate în cursul zilei chestiuni de atractivitate a obiectivelor, de politici cu privire la vizitatori, de evaluare a consecinţelor economice plecând de la exemple concrete trase din experienţele franceză şi română. Trei experţi francezi vor veni special la Bucureşti pentru a prezenta studii de caz şi a contribui la această analiză comună cu privire la politicile culturale atât locale cât şi naţionale.
