Seminarul ministerial despre azil şi lupta împotriva imigraţiei ilegale (6 septembrie 2010)
Declaraţie de presă a dlui Eric Besson, ministrul imigraţiei, integrării, identităţii naţionale şi dezvoltării solidare
Paris, 6 septembrie 2010
Doamnelor şi domnilor,
Împreună cu colegii mei canadian, belgian, italian, grec şi britanic, am dorit să vă prezentăm lucrurile cărora tocmai le-am consacrat această dimineaţă şi care vor continua la Ministerul Imigraţiei în cadrul unui prânz de lucru.
În această dimineaţă, în jurul meseu s-au adunat reprezentanţi din şase ţări care primesc singure 50% din cererile de azil pe plan mondial, în prezenţa comisarului european responsabil cu afacerile interne.
Acest seminar ministerial restrâns ne-a permis să avem o discuţie foarte deschisă referitoare la nevoia reciprocă de a ne intensifica schimburile cu privire la azi şi la lupta împotriva imigraţiei ilegale.
Sunt bucuros că această iniţiativă franco-canadiană, concepută aici de aproape de trei luni, a putut să se concretizeze astăzi la Paris.
Cu ocazia deplăsării la Ottawa din iunie, am făcut, împreună cu ministrul canadian al cetăţeniei, imigraţiei şi al multiculturalismului, o constatare foarte simplă: principalii actori europeni şi internaţionali în materie de azil şi luptă împotriva imigraţiei clandestine se confruntă cu aceleaşi provocări, şi nu le vor putea face faţă decât în cadrul relaţiilor mai strânse de cooperare.
Iată de ce i-am propus lui Jason Kenney ca următoare vizită la Paris să reprezinte ocazia unei întâlniri în cadru mai larg care să includă mai mulţi miniştri europeni.
Sunteţi de acord cu mine că situaţia comparabilă a ţărilor noastre, prezentarea reformelor din domeniu, precum şi căutarea de noi cooperări operaţionale, reprezintă tot atâtea subiecte de interes comun ce justifică organizarea mai frecventă de astfel de întâlniri.
Ne-am străduit să găsim împreună un răspuns la o probleme simplu de enunţat şi dificil de rezolvat: cum să ne păstrăm angajamentele internaţionale şi tradiţia noastră de ospitalitate şi protecţie, descurajând şi dezmembrând, în acelaşi timp, reţelele clandestine care deturnează procedurile noastre de azil pentru a organiza un trafic cu fiinţe umane?
Înainte de a vă prezenta o sinteză a lucrărilor noastre, permiteţi-mi să clarific unele chestiuni:
› Nu am abordat nicio situaţie naţională precisă. Ordinea noastră de zi a fost consacrată unor problematici generale, care sunt cele ale pactului european privind imigraţia şi azilul.
› Nu vă aşteptaţi, aşadar, ca noi să facem comentarii cu privire la alte subiecte decât cele tratate în această dimineaţă. Aveţi în faţă miniştri din toate zonele eşichierului politic, suverani în ţările lor, şi care doresc să găsim împreună soluţii la problematici mondiale.
› Întâlnirea noastră informală nu face concurenţă nimănui. Nu am luat nicio decizie care ar ţine de competenţa Uniunii Europene sau care ar angaja interesele unui alt stat membru. Acum că am spus acest lucruri, aş dori să revin la ceea ce reprezintă esenţialul.
Am căzut de acord în această dimineaţă asupra unui anumit număr de principii şi de piste de acţiune posibile în materie de azil şi de luptă împotriva imigraţiei ilegale:
1) Mai întâi necesitatea de a garanta proceduri de azil atât echitabile cât şi eficiente, adică luând în considerare, de asemenea, protejarea persoanelor persecutate asupra necesităţii de a înlătura cererile abuzive.
› Acest lucru trebuie să aibă loc prin proceduri accelerate pentru cererile nefondate şi o distincţie clară de ceea ce ţine de procedura administrativă şi de recursul jurisdicţional.
› Însă acest lucru necesită, de asemenea, ca fiecare din ţările noastre să pună în aplicare mijloacele necesare pentru a garanta un drept efectiv la protecţia persoanelor care îndeplinesc condiţiile convenţiei de la Geneva.
2) Am mai subliniat nevoia urgentă de a ne coordona mai strâns practicile:
› Aplicând regulile comune existente la nivel european, mizând, în acelaşi timp pe solidaritate pentru a ajunge la un rezultat, atunci când acest lucru este necesar.
› Consolidând cooperarea operaţională, pentru a ne apropia analizele de riscurile de ţară şi a aplica un tratament echidistant cetăţenilor principalelor ţări de origine ale cererii de azil, evident, fără a pune sub semnul întrebării analiza specifică a fiecărei situaţii individuale.
› Coordonându-ne listele de ţări sigure de fiecare dată când ele există.
La nivelul Uniunii Europene, următoarea conferinţă ministerială pe tema azilului, pe 13 şi 14 septembrie la Bruxelles, ne-ar putea oferi ocazia de a prezenta ansamblul acestor orientări, propunând ca ele să fie plasatte în centrul mandatului noului birou european de sprijin în materie de azil.
Pentru a lărgi această abordare coordonată la cele zece ţări principale de destinaţie ale cerereilor de azil, ofiţerii de legătură american, canadian şi norvegian ar putea fi integraţi în acest birou care va fi inaugurat în curând în Malta.
Am mai convenit creerea unui „grup al celor zece” care să reunească, la o întâlnire informală, o dată pe an, miniştrii responsabili de azil şi imigraţie din cele zece state principale de destinaţie a cererilor de azil pe plan mondial, care să implice discuţii în mod constant la nivelulul responsabililor naţionali în domeniul azilului.
3) Trebuie să instaurăm în paralel noi legături de cooperare în lupta împotriva imigraţiei ilegale.
Pe 29 mai la Varese, am propus miniştrilor din G6 (Germania, Spania, Italia, Polonia, Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa), precum şi Statelor Unite, creerea unei „task-force” euroamericane care să dezmembreze aceste reţele.
Această « task-force » va trebui să ia în considerare posibilitatea lărgirii capacităţii de schimb reciproc de informaţii operaţionale şi de dispozitive de ofiţeri de legătură peste tot în lume, precum şi coordonarea acţiunilor noastre de cooperare cu principalele ţări de origine şi de tranzit.
În zilele următoare, voi scrie miniştrilor implicaţi pentru a-i invita pe şefii lor de poliţie să participe la o reuniune oficială de lansare la sfârşitul la Paris, la sfârşitul lui octombrie. Pentru a ţine cont de rezultatele seminarului nostru ministerial, voi lărgi aceste invitaţii la ansamblul celor zece ţări principale de destinaţie la cererea de azil la nivel mondial.
