Seara de lectura de la Comedia-Franceza

Muriel Mayette, administratorul general al Comediei-Franceze din Paris, este invitată  de către Ambasada Franţei şi a Institutului Francez din Bucureşti, împreună cu Jean-Baptiste Malartre, să susţină o lectură intitulată « Invitaţie la călătorie » în data de sâmbătă 24 aprilie, la Teatrul Bulandra, începând cu ora 19.


O călătorie cu două voci, prin spaţii şi epoci, pe un drum de scrieri, îmbinând proza şi poezia, în compania textelor lui Cendrars, Nerval, Flaubert, la Fontaine, Maupassant, Céline, Saint Exupéry, Baudelaire, Lacarrière, Beckett, Désaugiers, Mallarmé, Heredia, Larbaud şi Eluard.
Profesor la Conservatorul Naţional Superieur de Artă Dramatică, Muriel Mayette este atât actriţă cât şi regizor de teatru (ultimul său spectacol fiind « Mystère bouffe et fabulages », de Dario Fo).
În iulie 2006 este numită administrator general al Comediei-Franceze. Ea este prima femeie ce ocupă acest post  în această instituţie tricentenară si într-un teatru national  şi este cea de-a 39 persoană în stat în ordine protocolară.

Comedia-Franceză

Fondată în 1680, sub regimul lui Louis XIV, se naşte din joncţiunea şi apoi asocierea trupei Hôtel Guénégaud (trupa lui Molière) şi cea a Hôtel de Bourgogne.
Sub loviturile succeselor, a bătăliilor  şi reverurilor, înarmată cu tradiţii şi îndrăzneli, purtată de marii săi comedianţi şi ghidată de către administratorii săi, cu pasiunea spectacolului viu şi a riscului scenei, Comedia Franceză a parcurs trei secole tumultoase de existenţă. 
Loc al confruntărilor viguroase şi al îndrăznelilor, acest teatru reuneşte o societate de talente şi de cunoştinţe iar istoria sa se înscrie în tripla viaţă a trupei, a repertoriului său şi a sălilor sale (sălile Richelieu, Théâtre du Vieux-Colombier şi Studio Théâtre).

Comedia - Franceza s-a aflat de mai multe ori în România.  Ultima oara, în noiembrie  2009, la Teatrul Odeon, cu ocazia unui mare turneu european cu piesele « Pretioasele ridicole » de Molière si « la Festa » de Spiro Scimone

Situl Institutului francez din Bucuresti

Situl Comediei-Franceze