Declaraţia Preşedinţiei în numele Uniunii Europene referitoare la desemnarea unui guvern în Republica Moldova (Bruxelles, 25 septembrie 2009)

Uniunea Europeană îşi manifestă satisfacţia cu privire la desemnarea unui guvern în Republica Moldova, nominalizare care survine după noile alegeri legislative care au avut loc pe 29 iulie. Uniunea Europeană ia act cu mulţumire de toate contribuţiile politice aduse procesului democratic care a urmat alegerilor. Uniunea speră că un climat de cooperare responsabilă va caracteriza evoluţia situaţiei politice.
 
Numirea unui guvern este o primă etapă esenţială, care va permite Moldovei să se îndrepte spre rezolvarea problemelor cruciale cu care se confruntă, în special în contextul crizei economice şi financiare mondiale, şi să avanseze pe calea reformelor. Uniunea Europeană este pregătită să sprijine Moldova în eforturile acesteia şi îşi reafirmă dorinţa de a aprofunda şi a întări relaţiile cu această ţară, inclusiv în cadrul Parteneriatului Estic. Uniunea Europeană se bucură în special de perspectiva de a demara cât mai repede posibil negocieri privitoare la un nou acord cu Moldova, care va înlocui actualul acord de parteneriat şi cooperare şi care va merge dincolo de acesta. În acest sens, Uniunea Europeană se bucură de decizia luată de Moldova de a anula modificările aduse în aprilie politicii legate de vize, decizie care garantează egalitatea de tratament pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene.

Uniunea Europeană solicită din nou tuturor actorilor politici să înceapă un dialog constructiv pentru a duce la bun sfârşit procesul politic post-electoral, în special prin alegerea unui nou preşedinte.

Turcia, Croaţia (*) şi Fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei (*), ţări candidate, Albania, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Serbia, ţările din procesul de stabilizare şi asociere şi candidaţi potenţiali, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, ţări din AELE membre ale Spaţiului Economic European, precum şi Ucraina, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia, se alătură prezentei declaraţii.
 
(*) Croaţia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei continuă să participe la procesul de stabilizare şi de asociere.