Personalităţi franceze decorate de preşedintele României

Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu, a înmânat, joi, în numele preşedintelui României, decoraţii unor personalităţi franceze marcante din domeniul muzical, se arată intr-un comunicat al Ambasadei României la Paris.

Ceremonia decorării  a avut loc în Salonul aurit al Palatului de Béhague, Ordinul 'Meritul Cultural', în grad de Comandor, fiind conferit lui Nicolas Joël, iar Ordinul 'Meritul Cultural' în grad de Ofiţer lui Franck Ferrari.

Nicolas Joël este directorul artistic al Operei din Paris, fiind autorul unei noi puneri în scenă a operei Oedip de George Enescu, prezentată cu ocazia festivalului Enescu din acest an, iar Franck Ferrari, celebru bariton al Operei din Paris, s-a remarcat prin interpretarea de o sensibilitate deosebită a rolului principal.

Alocuţiunea de deschidere a evenimentului a fost rostită de ambasadorul Romaniei în Franţa, Teodor Baconschi, care i-a felicitat pe cei doi muzicieni, remarcând, în acelaşi timp, susţinerea franceză pentru realizarea festivalului 'George Enescu' de la Bucureşti.

Ministrul Culturii  a făcut elogiul marelui compozitor român, mulţumind celor două personalităţi pentru interpretarea excepţională a operei enesciene în capitala română.

În aceeaşi zi, ministrul Theodor Paleologu a participat la vernisajul expoziţiei 'Brueghel, Memling, Van Eyck, la collection Brukenthal', la Muzeul Jacquemart-André din Paris.

Manifestarea expoziţională este rezultatul cooperării dintre Muzeul Brukenthal din Sibiu şi Muzeul Jacquemart-André, cu sprijinul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi al Ambasadei României la Paris.