Programul ECO-NET
Programul ECO-NET conceput şi finanţat de Ministerul francez al Afacerilor Externe şi Europene permite sprijinirea de acţiuni de dezvoltare ale organismelor de cercetare franceze în Europa centrală şi de est, printre altele şi în Romania.
Obiectivele programului ECO-NET sunt următoarele :
- urmărirea construirii Spaţiului european de cercetare prin acordarea unui sprijin pentru structurarea de cooperări ştiinţifice şi tehnologice între organismele de cercetare din noile ţări membre, din ţările în curs de aderare sau candidate ale Uniunii Europene (în afară de Cipru, Malta şi Turcia) pe de o parte şi Franţa pe de altă parte
- favorizarea deschiderii Spaţiului european de cercetare către ţările Balcanice occidentale, către Rusia şi noile state independente, poziţionând Franţa ca punct de intrare.
Programul sprijină aţiuni cu caracter regional. Proiectele prezentate trebuie să implice cel puţin două structuri din două ţări eligibile. Prin urmare acţiunile bilaterale sunt excluse. Proiectele sunt finanţate unu sau doi ani.
Pentru mai multe informaţii consultaţi site-ul EGIDE, operatorul Ministerului francez al Afacerilor Externe şi Europene pentru mobilitatea internaţională.
Licitaţia pentru propuneri în cadrul Programului ECO-NET este deschisă până pe 3 octombrie 2008.
