Francofonia în România
Franţa şi România au întreţinut mereu relaţii privilegiate, susţinute de către francofilia incontestabilă a românilor precum şi de fancofonia unei părţi importante din populaţie.
Valorile promovate de francofonie – pacea, democraţia şi drepturile omului, diversitatea culturală, solidaritatea pentru dezvoltarea – şi diversitatea ţărilor care au în comun limba franceză, au determinat România să se alăture francofoniei instituţionale începând din 1991 (la început ca observator, apoi, din 1993, ca membru cu drepturi depline în Organizaţia Internaţională a Francofoniei/OIF).
România a găzduit mai multe întâlniri majore ale francofoniei instituţionale:
· 1998 – a XII-a Conferinţă Ministerială a Francofoniei (CMF) la Bucureşti
· sept. 2005 – sept. 2006 – Anul Francofoniei în România
· 2006 – al XI-lea Summit al Francofoniei de la Bucureşti
Prezenţa instituţională a francofoniei în România
- Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF) a deschis în 2004 un departament regional la Bucureşti pentru statele Europei Centrale şi de Est în martie 2004
· Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF) are un birou pentru Europa Centrală şi de Est la Bucureşti din decembrie 1994
· 26 universităţi româneşti au încheiat acorduri de cooperare cu Agenţia Universitară a Francofoniei.
