Conferinţa dlui Francis Delon « Elaborarea unei strategii globale de apărare şi de securitate: demersul francez » (11 iunie 2010)
Vă mulţumesc, dle General, că aţi întâmpinat această conferinţă care răspunde unei întrebări ce mi-a fost adresată cu câteva luni în urmă de către România, cu ocazia vizitei la Bucureşti a Secretarului de Stat însărcinat cu Afacerile Europene, dl Pierre Lellouche.
Sunt foarte bucuros că această cerere a fost auzită la cel mai înalt nivel. Aflat în subordinea directă a Primului Ministru, dl Francis Delon este, într-adevăr, coordonatorul politicii Guvernului francez pe teme de securitate şi apărare.
De un an, atribuţiile acestuia s-au extins, de la punerea în aplicare a concluziilor „Cărţii Albe a Apărării şi Siguranţei Naţionale din 2008”, asupra căreia se va concentra intervenţia din această dimineaţă a secretarului general, la toate aspectele de siguranţă internă şi externă.
Creat de către Generalul de Gaulle în 1962, Secretariatul General pentru Apărare şi Siguranţă Naţională este unul dintre marile organisme pe care se sprijină Primul Ministru pentru coordonarea interministerială a acţiunii Guvernului, după modelul secretariatului general pentru afacerile europene, care arbitrează poziţiile europene ale Franţei, sau a secretariatului general al mării care supraveghează politica maritimă a ţării.
Un astfel de dispozitiv este conceput pentru ca o problematică care necesită atenţia şi acţiunea mai multor administraţii şi mai multor ministere, să fie, mai întâi, bine tratată, şi aceasta într-o manieră coordonată şi pentru ca arbitrajele necesare să fie acordate.
El este destinat să asigure o misiune de prospecţia şi de concepere a unei strategii naţionale: de o dimensiune globală şi nu doar sectorială.
Astfel, demersul elaborării „Cărţii albe a apărării şi securităţii naţionale” este un moment major care reorientează în mod permanent: atât organizarea puterilor publice în domeniile apărării şi securităţii, interne şi externe, cât şi elaborarea planurilor guvernamentale şi, în sfârşit, programarea mijloacelor.
Printre tematicile cele mai sensibile urmărite de Secretariatul General, şi sub controlul lui Francis Delon, voi cita lupta împotriva răspândirii armelor de distrugere în masă şi lupta împotriva terorismului mondial.
Aş dori să-i mulţumesc personal lui Francis Delon pentru că a acceptat invitaţia noastră de a veni la Bucureşti, în ciuda constrângerilor programului său, şi sunt sigur că expunerea domniei sale ne va fi de mare folos.
