Conferinta de presa a Presedentiei Cehe a UE
Permiteti-mi mai intai sa ii multumesc prietenului meu Petr DOKLADAL, ambasador al Republicii Cehe la Bucuresti, pentru a-mi fi dat cuvantul in cadrul acestei conferinte de presa inaugurale.
In afara de legaturile de prietenie care ne unesc, dansul stie ca il voi sustine in exercitiul greu prin care tocmai am trecut si eu in ultimele sase luni. Ministrul Afacerior externe, Bernard KOUCHNER, si Secretarul de stat francez pentru Afaceri europene, Bruno Le MAIRE, s-au deplasat la Praga, saptamana trecuta, in zilele de 7 si 8 ianuarie, pentru lansarea oficiala a noii presedintii. Ei au avut astfel ocazia sa reafirme sustinerea Frantei in cadrul intalnirilor pe care le-au avut cu Dl. Alexander VONDRA, vice-Prim ministru insarcinat cu Afacerile europene, cu Primul ministru TOPOLANEK si cu ministrul SWARTZENBERG.
Cu aceasta ocazie, Dl. TOPOLANEK a insistat pe importanta libertatii, cel mai bun raspuns, conform opiniei dumnealui, la problemele de identitat, in momentul in care popoarele noastre sunt foarte ingrijorate atat din cauza situatiei internationale, cat si de efectele crizei financiare si economice. Franta care a asezat libertatea in prima pozitie a devizei sale nationale, LIBERTATE, EGALITATE FRATERNITATE, nu poate decat sa impartaseasca acest punct de vedere.
In aceeasi masura, prioritatile presedintiei cehe au sunt tot in numar de trei, ca si in cazul presedintiei franceze : cei trei E, pentru economie, energie si Europa in lume, primesc acceptul nostru.
Retin din aceste declaratii o continuitate a muncii desfasurate in timpul presedintiei franceze, la ora la care aceasta continuitate reprezinta cel mai bun gaj al mentinerii rolului Europei in lume. Criza financiara este departe de a fi incheiata, si aceasta continuitate este necesara pentru aplicarea planului de relansare a economiilor europene si pentru pregatirea summit-ului G20, care va avea loc la Londra in data de 2 aprilie, si care reprezinta o intalnire foarte importanta.
In momentul in care Romania suporta din plin consecintele disputei ruso-ucraniene in privinta gazului, dosarul de securitate energetica pe care Republica ceha l-a amplasat in fruntea prioritatilor sale, capata o insemnatate speciala pe linia deciziilor adoptate in decembrie de catre Consiliul european. Consiliul pentru Afaceri generale din 26 si 27 ianuarie a inclus deja aceasta problema pe ordinea de zi.
In fine, in planul relatiilor externe, Franta a sustinut eforturile presedintiei cehe in favoarea armistitiului in Gaza, si se va afla alaturi de presedintie pentru a defini, impreuna cu celelalte tari membre, relatiile Uniunii europene cu noua administratie americana, dupa instalarea acesteia. Cred in aceeasi masura ca experienta si competenta prietenilor nostri cehi sunt foarte utile pentru definirea si punerea bazelor parteneriatului dintre Uniune si Rusia, dosar care ramane foarte strans legat de acela al politicilor de vecinatate orientala si de securitate europeana in general.
In fine, presedintia ceha ne-a anuntat un stil nou. Eu personal, sunt incantat de acest lucru. Uniunea europeana, nu reprezinta cazarma, uniformitatea, ci, inainte de toate, diversitatea. Diversitatea culturilor, a limbilor, a perpectivelor. Franta, care a adus in fata instantelor internationale dosarul diversitatii culturale, se bucura de acest lucru si este sigura ca aceasta diversitate in complementaritate va aduce multe beneficii Uniunii, care este o constructie in continua miscare.

