Discursul Ambasadorului Frantei cu ocazia comemorarii armistitului de la 11 noiembrie 1918

Doamnelor si Domnilor Ambasadori,

Domnilor Ofiteri si Sub-Ofiteri,

Doamnelor, Domnilor,

Odata cu disparitia francezului Lazare PONTICELLI, si mai recent a  britanicului Harry PATCH, la 25 iulie anul acesta, astazi nu mai sunt printre noi veterani care sa fi luptat în transee în timpul Primului razboi mondial.
Nu mai avem nici un martor al acestui prim conflict major al umanitatii care sa ne povesteasca suferinta si ororile traite.
Timpul va pune o bariera între noi si ei, între generatia lor si a noastra. Amintirea lor vie se va sterge asa cum se sterge si amintirea mortilor nostri. Insa ne ramâne memoria.
Ne-am adunat ca sa ne amintim si ca sa aducem omagiul nostru acestor oameni, secerati de un conflict care a facut sa se înfrunte popoare întregi.
Ma gândesc cu emotie la cei 433 soldati ai nostri morti pentru Franta pe pamânt românesc. Gândindu-ne la ei, la suferinta lor si a famiilor lor, ne gândim de asemenea si la miile de soldati germani si români care si-au dat viata pe câmpul de batalie.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, popoarele german si francez care s-au luptat atât de mult au stiut sa gaseasca drumul reconcilierii si sa puna bazele unei paci durabile pe continent. Cele doua tari ale noastre au atins astazi un nivel de cooperare de inegalat în toata lumea.
Exemplul acestei prietenii ne permite sa credem, la acest început de secol XXI, într-o lume devastata de tot felul de conflicte si crize, într-o Europa a libertatii si a pacii.
Nu este oare acesta cel mai frumos omagiu pe care-l aducem celor care au luptat în razboi si pe care-i onoram astazi, fara nici o discriminare în ceea ce priveste rasa, religia sau nationalitatea ?
Oare nu la acest lucru au visat cu totii înainte ca vietile sa le fie curmate atât de timpuriu ?
Datorita tuturor celor au cazut în transee, parinti sau tineri, care si-au gasit odihna vesnica peste tot în Europa, în cimitire asemanatoare, datorita suferintei si a destinului lor tragic, astazi putem concepe, zi dupa zi, un viitor european colectiv.
          Dragi prieteni, sa ne amintim împreuna dar sa ne îndreptam si spre ziua de mâine. Acesta este sensul pe care am dorit sa-l dau acestei ceremonii de reculegere comuna atât Germaniei cât si Frantei.
Franta care a ajutat România sa intre în familia sa europeana  este bucuroasa sa vada aceste doua mari tari reunite din nou. Legaturile privilegiate modelate de istoria noastra si care se manifesta aici la Bucuresti prin prezenta Domniilor Voastre trebuie sa fie pastrate si dezvoltate.
Aceste legaturi trebuie puse în serviciul unui viitor european, la care apropiata intrare în vigoare a Tratatului de la Lisabona ne permite sa privim cu încredere.
Astazi, politica de aparare si de securitate este una dintre componentele cele mai dinamice ale constructiei europene : din ce în ce mai coerenta si vizibila, complementara actiunii Aliantei atlantice, într-un cadru strategic care va fi revizuit în curând. România, Germania, Franta, astazi împreuna în NATO si în Uniunea Europeana, construim un viitor al pacii, pentru copii nostri si pentru copii copiilor nostri, dar si pentru toti acesti soldati de 20 de ani  carora le datoram respect.
Sa o facem împreuna, pentru ei.