Inaugurarea agenţiei consulare din Timişoara (19 februarie 2009)
Domnule Primar al Timişoarei, Domnule Vice-primar, domnule Sub-Prefect de Timiş, Domnule Vice – Preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Domnilor Consuli generali, Domnilor Consuli, Domnilor Consuli onorifici, Domnule Preşedinte al Camerei de Comerţ Arad, Doamnă Directoare a Camerei de Comerţ din Timişoara, Domnule Vice – Preşedinte al Consiliului judeţean Arad, Domnule Director general al Camerei de Comerţ Arad,
De la sosirea mea în România, am constatat că comunităţile franceze din provincie aveau adesea impresia că sunt uitate de cei din capitală. Am vrut să mă împotrivesc acestui sentiment deplasându-mă cât mai mult posibil şi, mai ales, mergând în întâmpinarea dumneavoastră, de îndată ce se ivea ocazia.
După cum ştiţi regiunea Timişoara este una din cele mai îndepărtate de Bucureşti iar această depărtare justifică, fără îndoială, impresia de a fi uitaţi pe care tocmai am evocat-o.
Dar dumneavoastră aveţi norocul să trăiţi într-un oraş foarte frumos şi într-o regiune foarte plăcută. Deşi mi-am petrecut puţin timp aici am putut simţi o anumită calitate a vieţii pe care grijile şi învălmăşeala de la Bucureşti nu ne permit să o gustăm.
Am fost în mod deosebit impresionat de omniprezenţa naturii, a parcurilor. Pe de altă parte prin istoria şi poziţia sa de răscruce, Timişoara oferă tuturor şi fiecăruia multiculturalismul care face să te simţi de îndată la tine acasă.
Şi apoi să nu uităm Centrul Cultural Francez. Creat în octombrie 1990, el este amplasat ideal atât istoric cât şi geografic pentru a-şi pune în aplicare acţiunile, pentru a dialoga şi a anima o reţea de parteneriate şi de schimburi de cooperare într-o dimensiune transfrontalieră.
Dincolo de acţiunea sa de predare şi promovare a limbii franceze, el iniţiază şi participă la schimburile culturale dintre Franţa şi România în dimensiunea lor cea mai contemporană şi cea mai deschisă cu putinţă.
Pe de altă parte el constitue un adevărat pol de atracţie atât pentru străinii care vin aici spre a descoperi puţin din Franţa cât şi pentru francezii care vin aici să găsească un sprijin în instalarea lor la Timişoara sau în regiune.
Cu ocazia venirii mele din mai anul trecut, am constatat că la recepţia oferită de Centrul Cultural Francez au participat numeroşi francezi, deşi doar 70 de persoane de aici sunt înscrise în registrul Ambasadei. De fiecare dată când îl întrebam pe unul din compatrioţii mei despre motivele ne-înscrierii la Ambasadă, revenea această idee a distanţei.
Însă am avut impresia că comunitatea franceză din Timişoara depăşeşte cu mult cele 70 de persoane înscrise la Ambasadă. Această comunitate mi-a părut tânără, dinamică, întreprinzătoare. Ştiu că Timişoara şi regiunea sa primesc favorabil numeroase întreprinderi franceze, ceea ce dovedeşte că Franţa îşi are locul său în viaţa economică din vestul României. De altfel am şi avut ocazia să întâlnesc cîţiva şefi de întreprinderi şi am putut vizita două uzine în cursul şederii mele aici la Timişoara.
Această prezenţă franceză nu se limitează numai la francezii stabiliţi aici. Situată la doi paşi de frontiera sârbă şi la trei paşi de cea maghiară, regiunea Timişoara este în acelaşi timp şi o zonă de trecere pentru numeroşi francezi. Atractivitatea regiunii şi dezvoltarea turismului vor accelera, fără îndoială, aceste schimburi.
În fine prietenii şi partenerii germani, austrieci, italieni, olandezi, suedezi precum şi prietenii sârbi şi tunisieni au deja la Timişoara consulate sau agenţii consulare. Franţa suferea într-o oarecare măsură de absenţa unei reprezentări consulare în acesată regiune a României.
Pentru a apropia Timişoara de Bucuresti, mi s-a părut important să cerem crearea unei agenţii consulare având în fruntea ei un consul onorific. Rolul de consul onorific este esenţial deoarece persoana care şi-l asumă trebuie să fie bine ancorată în mediul de afaceri, să aibă legături puternice cu autorităţile oraşului, ale judeţului, ale prefecturii. El va trebui să facă legătura între Ambasada Franţei şi francezii din Timişoara. Va putea în acelaşi timp să-i asiste pe francezii rezidenţi sau în trecere în demersurile lor administrative şi, mai ales, va putea să susţină interesele economice franceze în regiune. În sfârşit el va trebui să lucreze în strânsă colaborare cu Centrul Cultural Francez pentru a proteja toate proiectele lui culturale.
Am găsit această persoană în Dan Bedros. După cum ştiţi el este acum Preşedinte Director General la Alcatel-Lucent România şi vice-preşedinte al aceluiaşi grup pentru zona Europei de sud-est dar este, în acelaşi timp, unul din pionierii informaticii în România şi cooperează cu Franţa de mulţi ani în acest domeniu. El este de asemenea preşedintele Camerei de Comerţ franco-române. În 2001 a fost făcut Cavaler al Legiunii de onoare. Francofon şi francofil, el este recunoscut pe plan local şi naţional. Am convingerea că îşi va asuma noile funcţii cu tot atâta energie şi hotărâre cât şi celelalte.
Pentru mine este deci o mare plăcere să inaugurez această agenţie consulară care este o mărturie suplimentară a vitalităţii relaţiei franco-române, începută cu un parteneriat strategic între cele două ţări ale noastre.
Mulţumesc serviciilor din Ministerul român al afacerilor externe care au rezolvat acest dosar cu rapiditate şi îi doresc noroc noului nostru consul onorific.
