Inaugurarea expoziţiei "Umbre si lumini" la Muzeul Naţional de Artă al României (25 octombrie 2007)

Daţi-mi voie, doamnelor şi domnilor, să mă întreb, acum când iau cuvântul la invitaţia Roxanei Theodorescu, excelenta directoare a Muzeului Naţional, asupra motivelor pentru care Ambasadorul Franţei a fost chemat să se exprime la inagurarea expoziţiei pe care Muzeul Naţional de Artă al României o consacră marelui pictor Grigorescu.

Oare pentru că, aşa cum scrie Emil Cioran „în contact cu francezii, inveţi să fii nefericit în mod politicos” ?

Grigorescu ne oferă însă cu eleganţă dovada contrariului. El este pictorul luminii, al materiei, al peisajelor calme, lucru confirmat de această lucrare intitulată „La marginea pădurii”, care ilustrează invitaţia la această seară de deschidere.

Este un pictor magistral al malurilor mării, din Bretania precum şi de pe canalul Mânecii, astfel încât nu am putea spune dacă Marea Neagră sau Marea Mânecii a fost cea care a inspirat această operă pictată în anii 1880. Este un portretist de mare talent, care ştie să redea cu măiestrie frumuseţea şi graţia femeilor, precum şi intensitatea privirilor.

Cred mai degrabă că a reuşit în primul rând să fie el însuşi. Marii pictori pe care i-a întâlnit, Şcoala de la Barbizon, pe care a frecventat-o, i-au permis poate să devină ceea ce este, un mare pictor al naturii, a naturii văzută în toată forţa ei, care ne oferă această plăcere extremă, plăcerea vieţii, a anotimpurilor care trec şi al pământului românesc, pe care-l iubeşte şi pe care-l exaltă.

Poate că ceea ce justifică prezenţa mea aici, este legătura intimă şi naturală dintre Franţa şi România, care depăşeşte graniţele discursurilor politice, şi pe care Grigorescu o exprimă în felul său, sprea marea nostră bucurie.

Vă mulţumesc.