Încheiarea de programului de twinning PHARE "Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române de asigurare a interoperabilităţii cu instituţiile similare d

Domnule Ministru, Domnule Inspector General,
Domnule General, Doamnelor şi Domnilor Ofiţeri,
Doamnelor şi Domnilor,

Timpul trece.
Acum un an şi jumătate am fost aici cu voi pentru lansarea acestui program PHARE care uneşte jandarmeriile noastre. Am spus că tema sa, interoperabilitatea, mi s-a părut bine aleasă în momentul când România obţinea loc în Uniunea Europeană.
Pe parcursul a 18 luni, am urmărit personal direcţiile luate şi evoluţiile acestei înfrăţiri. De aceea în mod evident şi cu multă plăcere mă alătur vouă astăzi la această ceremonie de închidere.

Şi mai mult decât atât, bilanţul este extrem de pozitiv.

În fapt, la sfârşitul acestui contract Jandarmeria Română manifestă o forţă remarcabilă.
Ea continuă să beneficieze de o imagine excelentă în rândul populaţiei, în serviciul căreia se află. Această legătură specială care uneşte cetăţeanul român de jandarmeria sa, îşi are rădăcinile în istorie, însă poate fi explicată şi prin intermediul grijii permanente a instituţiei voastre de a păstra un echilibru just între aplicarea legii şi respectul libertăţilor individuale în orice circumstanţă. În acest sens, voi îndepliniţi pe deplin viziunea că Europa are o forţă de poliţie. Sunt încântat să văd că voi prin intermediul acestui program PHARE, aţi fixat puţin mai mult principiul folosirii graduale a forţei într-un mod strict limitat nevoii cerute de situaţie.
Însă această încredere pe care o are populaţia în voi este de asemenea rodul serviciilor pe care i le oferiţi în fiecare zi. Lista este mare, de aceea citez doar câteva : salvarea în mediul montan; protecţia persoanelor vulnerabile, femeile şi copiii. La fel şi alte domenii, care au fost, încă o dată, din plin dezvoltate în cadrul acestui program.

Cele mai înalte instanţe ale statului ca autorităţile adminsitrative şi judiciare, ele de asemenea, reafirmă într-un mod regulat încrederea pe care o au în voi. Cuvintele, mai ales elogioase care au fost adresate de către ministrul de interne la bilanţul anual le confirmă. În fapt, toţi recunosc în voi o forţă de poliţie cu statut militar a cărui personal integru şi acţiune riguroasă, reprezintă o garanţie de funcţionare democratică a statului.

Această notorietate întemeiată, voi aţi ştiut s-o întreţineţi, reînnoiţi şi modernizaţi pe durata diferitelor programe europene pe care voi le-aţi elaborat şi urmat. Voinţa voastră de a vă însuşi valorile acquis-ului comunitar şi de a le traduce în principii de acţiune, consolidează locul vostru pe plan naţional şi internaţional, şi vă oferă o talie europeană.

Acest loc european, voi l-aţi luat în condiţii excelente. Programul care v-a condus la interoperabilitate a fost astfel evidenţiat de evenimente care confirmă rezultatele foarte bune înregistrate: preşedinţia F.I.E.P., intrarea în calitate de membru în cadrul Forţei de Jandarmerie Europeană (F.G.E.). Este vorba aici de tot atâţia indicatori oferiţi de către partenerii voştri pentru a dovedi calitatea profesionalismului vostru şi a capacităţii voastre de muncă în sinergie cu actorii europeni din domeniul siguranţei.

De acum înainte voi sunteţi un actor european în domeniul siguranţei. În spiritul pe care-l dorea PFUE în domeniul siguranţei şi apărării, voi participaţi din plin la „Europa credibilă pentru gestionarea crizelor”. Ce poate ilustra mai bine acest angajament şi această interoperabilitate decât prezenţa voastră alăuri de Jandarmeria Naţională Franceză în cadrul, destul de dificil al misiunii EULEX din Kosovo?

Reliefarea acestor rezultate excelente şi a calităţilor unanim recunoscute deschid şantiere. La nivel naţional, viitorul rol al instituţiei voastre va putea în mod cert să facă obiectul unor reflectări. Mă gândesc la adăugarea unor prerogative, de ce nu judiciare, într-un moment în care are loc reforma codului de procedură penală şi pregătirea României pentru intrarea în spaţiul Schengen. În sfârşit, la nivel european unde Jandarmeria Română va putea accelera rolul său de motor al siguranţei prin participarea sau organizarea exerciţiilor, a seminariilor având ca temă lupta împotriva huliganismului unde voi aveţi, în mod sigur, o experienţă de împărtăşit. Atâtea iniţiative favorabile dezvoltării interoperabilităţii între forţele noastre.

Extraordinara cooperare care uneşte ţările noastre şi rezultatele sale incontestabile, dau viaţă cooperării în Europa şi sunt sigur, se răspândesc. Doresc deci să mulţumesc oficial şi sincer tuturor actorilor.

Voi stiţi, Franţa şi Jandarmeria sa în mod special, sunt mândre să fie alături de voi şi vor continua să vă fie alături în demersurile voastre, animate fiind de acest spirit, niciodată dezminţit al unei prietenii solide. Prezenţa Generalului VANDERHEYDEN, reprezentantul Directorului General, şi perspectivele pe care le-a evocat pentru viitor, dovedesc toată atenţia pe care Jandarmeria Naţională v-o poartă. Viitorul rămâne deci în faţa voastră, promiţător, cu tot atâtea oportunităţi pentru a acţiona împreună în cadrul unei Europe în mişcare.