Ceremonia de conferire a medaliilor Apărării Naţionale (24 februarie 2011)

Domnule General, domnilor ofiţeri, doamnelor şi domnilor,

Franţa este implicată în Afganistan sub mandat ONU, alături de 45 de state, printre care 24 din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, şi în special alături de România.

Prezenţa noastră  alături de dvs. este necesară, deoarece Franţa, membru permanent al Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, doreşte să-şi respecte angajamentele internaţionale, să-şi asume responsabilităţile şi să-şi promoveze valorile. Nu dorim ca Afganistanul să redevină, cum se întâmpla pe vremea Talibanilor, prada şi sanctuarul terorismului internaţional. Luptând împotriva acestor ameninţări, Franţa, la fel ca şi România, fac eforturi pentru propria lor securitate. Iar acest angajament are un preţ pe care ceremonia de astăzi îmi dă prilejul să-l subliniez.

Franţa aduce astăzi o contribuţie efectivă pentru reconstrucţia şi dezvoltarea acestei ţări pentru a reda afganilor controlul asupra destinului lor.

În Afganistan, în jur de 4000 de militari francezi participă la operaţiuni. Alături de ei, România consimte să facă un efort considerabil prin desfăşurarea a aproximativ 1.800 de persoane. Prin vizitele sale pentru a fi aproape de soldaţi, şi prin includerea acestora în defilarea de 1 decembrie, Preşedintele Băsescu a indicat de mai multe ori importanţa pe care o acordă acestei operaţiuni.

Scopul este, bineînţeles, întărirea armatei naţionale afgane, mulţumită unui transfer de responsabilitate pentru siguranţa poporului afgan.

 
Eforturile Franţei au permis deja transferul către autorităţile afgane a responsabilităţii asupra regiunii Kabul, adică securitatea a peste 5 milioane de persoane. 

Aceste eforturi consimţite, departe de teritoriul naţional, nu par să dea mereu rezultate semnificative, atât de puternică este presiunea duşmanilor noştri. Ele sunt costisitoare în vieţi umane, şi aş dori să menţionez că împărtăşim durerea familiilor, copleşite de dureri crunte, şi ne susţinem soldaţii, care, la fel ca şi ai dvs., se confruntă cu condiţii dure de luptă. 

Totuşi, începând din 2001, s-au realizat progrese, pe care aş dori să le subliniez astăzi. Acţiunea internaţională, în care sunt angajate Franţa şi România, a permis să se contribuie la instaurarea statului de drept, să se îmbunătăţească guvernanţa şi să se înrădăcineze democraţia:

      ⁃ alegeri prezidenţiale în 2004 şi 2009

      ⁃ parlament ales în 2005, reînoit în 2010

      ⁃ întoarcerea a 5 milioane de refugiaţi în Afganistan din 2002

      ⁃ există în Afganistan peste 700 de ziare, 110 posturi de radio, peste 30 de canale de televiziune

S-au realizat progrese semnificative în domeniile Drepturilor Omului, sănătăţii şi educaţiei:

      ⁃ parlamentul afgan este compus în proporţie de 27% din femei

      ⁃ 2,2 milioane din elevii scolarizaţi sunt fete

      ⁃ mortalitatea infantilă a scăzut cu 26% din 2005

      ⁃ 85% din populaţie are acces la îngrijirile de primă necesitate faţă de 8% în 2002

      ⁃ 4 480 de şcoli au fost reabilitate sau reconstruite din 2002.

Infrastructura ţării a fost îmbunătăţită:

      ⁃ 13 000 km de şosele reabilitate din 2001

      ⁃ producţia de electricitate s-a triplat din 2002

      ⁃ aeroportul din Kabul a fost redeschis pentru traficul aerian internaţional

Şi în plan economic progresele sunt vizibile:

      ⁃ PIB-ul a crescut cu 22, 5% între 2009 şi 2010

      ⁃ venitul căminelor a crescut în 2010 cu 53% în comparaţie cu 2008.

Acţiunea Franţei şi a României nu este, deci, zadarnică, şi este o onoare şi o plăcere pentru mine de a recompensa meritele militarilor români care au acţionat alături de noi în acest teatru de operaţiuni.