Conferirea însemnelor de ofiţer al Artelor şi Literelor mai multor personalităţi din România (18 octombrie 2011)

Doamnelor şi domnilor,

Dragi prieteni,

Mi se întâmplă frecvent în această perioadă să mă gândesc la locul Franţei în România. Nu sunt surd: aud reproşurile celor care consideră că nu tratăm România cu echitate, că nu suntem fideli tradiţiei noastre de prietenie, că cedăm populismului, chiar şi unei forme de xenofobie.

Şi pentru a vă spune totul, acest lucru mă îndurerează şi mă şochează. Nu găsesc aceste reproşuri justificate, le găsesc excesive şi neinspirate.

Atunci când mă uit la parcursul celor trei personalităţi pe care Franţa le va distinge în această seară, nu văd români discriminaţi, maltrataţi sau desconsinderaţi. Dimpotrivă, văd prieteni ai Franţei, personalităţi care vorbesc o franceză remarcabilă, care, în viaţa lor profesională şi personală, caută întotdeauna să construască punţi între Franţa şi România, care au călătorit mult, în Franţa şi în Lume, oameni de cultură şi de litere, care, tocmai datorită culturii lor profunde, nu cad în păcatele un pic uşoare ale epocii noastre, acelea de a-i pune în opoziţie pe unii împotriva altora, ţările mici şi ţările mari, Franţa şi România.

Avem, într-adevăr, nevoie, aşa cum am făcut-o întotdeauna, să ne întărim reciproc, să înfruntăm împreună încercările crizei, noi francezii şi voi românii, într-o Europă care traversează unul din momentele cele mai dificile din istoria sa. Şi sunt personalităţile precum dvs, care vor face să progreseze istoria noastră comună.

Iertaţi-mi aceste cuvinte introductive la ceremonia de astăzi, care-mi va permite să  disting cu unul din cele mai rare şi mai prestigioase ordine naţionale trei oameni de cultură, care sunt prieteni ai Franţei. Cuvintele mele vin din inimă, căci această ceremonie celebrează şi prietenia.


Domnul Virgil Ştefan NIŢULESCU,

Director General al Muzeului Ţăranului Român

După studii de istorie şi filozofie la Bucureşti, vă  începeţi cariera profesională  în 1984 – nu aveaţi încă 25 de ani – ca profesor de ştiinţe sociale la o şcoală din Slobozia între Bărăgan şi Ialomiţa. Aveaţi deja o experienţă pe teren ca arheolog şi cercetător în etnologie şi istoria şi o mare deschidere interdisciplinară, ceea ce a făcut să fiţi repartizat pe lângă Muzeul Judeţean din Ialomiţa ca muzeograf.

În 1988, reveniţi la Bucureşti şi intraţi la Muzeul Naţional de Istorie a României care, după cum impuneau condiţiile politice ale epocii, avea atunci o altă denumire.

Dornic să sprijiniţi tranziţia în domeniul politicilor culturale, intraţi în 1992 în Ministerul Culturii în calitate de consilier la direcţia patrimoniu, apoi, în 1992, la Camera Deputaţilor, nu ca parlamentar, ci ca consilier pentru legislaţia din domeniul cultural; vă ocupaţi apoi de evoluţiile legislative necesare în România, în materie de cultură şi de patrimoniu, ca urmare a intrării României în Consiliul Europei. 

Această experienţă instituţională nu vă îndepărtează în totalitate de lumea muzeelor, deoarece intraţi în 1994 în Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) şi conduceţi, din 2004, Comitetul Naţional pentru România. Pasionat de transmiterea cunoştinţelor, sunteţi redactor şef apoi director al „Revistei Muzeelor” din 1997 până în 2001 şi mai asumaţi între 2001 şi 2005 activităţi de formator pentru Ministerul Culturii. Mai găsiţi şi timpul de a finaliza şi a susţine în 2003, la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, doctoratul dvs în istorie.

Începând din 2005, sunteţi numit secretar de stat  pentru patrimoniu, apoi, la începutul anului 2007, secretar general la Ministerul Culturii şi Cultelor.

Am avut astfel, încă  de la preluarea postului de la Bucureşti, în august 2007, şansa de a găsi în dvs. un partener angajat, competent şi fiabil pentru a dezvolta un parteneriat cultural româno-francez. Cooperarea între cele două ministere francez şi român ale culturii în domeniul patrimoniului, mai ales în ceea ce priveşte legislaţia şi practicile pentru protejarea monumentelor clasate este deja bine angajată. Sprijiniţi în această perioadă minunata expoziţie „Napoleon al III-lea şi Principatele Române”, inaugurată la Bucureşti în octombrie 2008, de care mulţi îşi amintesc, care datorează foarte mult dnei Roxana Theodorescu, prezentă aici, şi care este un exemplu pentru ceea ce poate face mai bun cooperarea franco-română.

În 2009, vă alăturaţi Secretariatului General al Guvernului, în calitate de inspector guvernamental şi aveţi timp să predaţi, ca profesor asociat, la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

În sfârşit în 2010, regăsiţi un loc conform cu calităţile dvs, preluând conducerea Muzeului Ţăranului Român, unul din cele mai frumoase muzee din ţară. Într-un context financiar foarte dificil, v-aţi investit pentru a continua minunata aventură a acestui muzeu de societate, care, dincolo de obiectivul său etnografic, contribuie astăzi la reflexia indispensabilă asupra identităţilor şi comunităţilor care au făcut România şi care vor continua să modeleze evoluţia acestei ţări.

Virgil NIŢULESCU,

Pentru toate aceste motive, în virtutea atribuţiilor care mi-au fost conferite, VĂ ÎNMÂNEZ ÎNSEMNELE DE OFIŢER AL ARTELOR ŞI LITERELOR.


Andras DEMETER,

Director general al Radio Romania

In persoana Dumneavoastra, Draga Andras, voi onora un europen angajat, un om de cultura, un artist de talent, si un înalt responsabil cultural.

Parcursul Dumneavoastra este exceptional în România, si nu va voi ascunde faptul ca, aunci când am aflat de numirea Dumneavoastra la sefia Radiodifuziunii nationale române, aceasta institutie care este atât de draga românilor precum este si BBC-ul pentru englezi, am fost încântat.

Dupa ce ati obtinut licenta în « Arta actorului de teatru, film si televiziune » la Universitatea de Arta Dramatica din Târgu Mures, va începeti cariera de actor si de consilier artistic la teatrul « Csiky Gergely » din Timisoara. Deveniti la 24 de ani directorul unui teatru care devine rapid o institutie culturala de prim rang. 

Foarte rapid, pasiunea Dumneavoastra pentru teatru si simtul de organizare va îndeamna sa fondati Festivalul International al teatrului stradal « sarbatorile Saltimbancilor » pe care îl animati între anii 1996 si 2002. Incepând cu 1998 deveniti membru al prestigiosului senat al UNITER, asociatie a oamenilor de teatru atât de activa aici, în România.

Incepând cu anul 2005, cariera Dumneavoastra ia o cotitura noua deoarece, ramânând apropiat de teatru deveniti director pentru « Creatia contemporana si diversitatea culturala » la Ministerul Culturii si Cultelor. Veti ocupa acest post influent timp de doi ani, înainte de a deveni secretar de Stat în acelasi minister si apoi consilier al ministrului.

Sunteti o persoana deosebita, caci ati stiut sa îmbinati angajamentul politic –sunteti unul dintre fondatorii UDMR- cu activitatea artistica si managementul cultural.

Sunteti un veritabil european, un profesionist adevarat al culturii –ati primit dealtfel un master european de management cultural « Ecumest » al Scolii Superioare de Comert din Dijon în 1999. Cunoasteti mai multe limbi straine, dintre care, bine-înteles limba franceza. V-ati implicat în organizatii de cultura, ca de pilda fondatia culturala SaltImBanc sau comisia Internationala a Teatrului francofon. 

Ati avut roluri în cinema, si în teatru bine-înteles : mi s-a spus ca ati fost un superb « Lorenzaccio » înscriindu-va în linia lui Gérard Philippe, si ati stiut sa dati valoare versurilor lui Shakespeare atât în româna, în ungara cât si în germana. Dar ati explorat si lumea operetei, ceea ce arata desigur bogatia talentelor Dumneavoastra.

Oare aceasta dragoste pentru “vocea umana” avea sa va consacre radio-ului? Din anul 2010 conduceti radio-ul public, Radio Romana care este unul dintre mijloacele media cele mai apreciate si mai respectate de publicul român. Sub presedintia Dumneavoastra, radio-ul a stiut sa joace un rol major în dezvoltarea sociala si culturala a României de astazi. Stiu ca aveti proiecte mari pentru radio-ul pe care îl conduceti, si va vois ta alaturi pentru a le aduce la îndeplinire, daca pot sa va ajut.

Andras DEMETER

Pentru toate aceste motive, în virtutea puterilor care îmi sunt conferite, VA INMANEZ INSEMNELE DE OFITER AL ARTELOR SI LITERELOR.


Marius SALA

Vice-preşedintele Academiei Române

Domnule Preşedinte,

În dumneavoastră, Franţa recompensează un lingvist eminent, un om pasionat de această legătură minunată dintre ţări şi civilizaţii reprezentată de limbile din lumea latină.

V-aţi născut pe 8 septembrie 1832 la Vaşcău în judeţul Bihor.

După studiile secundare urmate la Beiuş, pregătiţi o licenţă la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care o obţineţi în 1955. Începând din 1953, afirmând un gust pentru cercetare, lucraţi ca cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, astăzi Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, al cărui director deveniţi treizecei de ani mai târziu, în 1994. Obţineţi un doctorat în litere la Universitatea din Bucureşti în 1967, prezentând o lucrare despre fonetica şi fonologia iudeo-spaniolă din Bucureşti sub coordonarea celebrului profesor Iordan Iorgu. Mi s-a spus că în această perioadă, dar fără îndoială acest aspect a fost prezent încă din copilăria dvs., aţi dezvoltat un simţ de a vă descurca, chiar şi un dar de imitator, care l-au făcut pe profesorul dvs. să vă poreclească afectiv Draculea! Această „ştrengărie” este şi astăzi o trăsătură a caracterului dvs. care vă face unic şi care subliniază vivacitatea dvs. intelectuală. Lingvist admirat, deveniţi membru al prestigioasei Academii Române în 1993, apoi membru titular în 2001, iar din 2005, sunteţi vice-preşedinte al acesteia.

Doctor Honoris Causa a numeroase universităţi (Arad, Craiova, Oradea, Timişoara). Profesor invitat la universitatea din Heidelberg, Mexico, Koln, Frankfurt, Oviedo, Malaga, Madrid şi Udine, predaţi numeroase cursuri şi seminarii la Universitatea din Bucureşti, la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir din Bucureşti, la Universitatea de Vest, precum şi la Universitatea Tibiscus din Timişoara. Sunteţi reprezentatul şi responsabilul în România al Uniunii Latine.

Vă amintiţi adesea că tot ce aţi făcut în viaţă datoraţi profesorilor dvs. Făcând această declaraţie, nu-i uitaţi pe cei care v-au învăţat la şcoala secundară „Samuil Vulcan” din Beiuş, dar vă gândiţi mai ales la marea generaţie de lingvişti români din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea: Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Alexandru Graur, Emil Petrovici, Ion Coteanu, linie în care vă situaţi şi dvs. fără îndoială.

Ajung acum la numeroasele dvs lucrări.

Ajuns la Universitatea din Bucureşti în 1951, urmaţi cursurile de lingvistică ale lui Alexandru Graur, discipol al lui Antoine Meillet, unul din principalii lingvişti francezi de la începutul secolului al XX-lea. Alexandru Graur v-a modelat gustul dvs pentru lingvistică şi sub autoritatea sa vă interesaţi de toponimia şi antroponimia regiunii Bihor. Aşadar, prin intermediul dialectologiei debutaţi în studiul lingvistic al limbii române şi vă descoperiţi dragostea pentru limbă. Profesorul Macri, care era atunci director al Institutului Lingvistic, vă deschide porţile Institutului oferindu-vă ocazia de a-l ajuta pe Alexandru Rosetii care lucra la un atlas al limbii române. Suntem în 1953 şi în această perioadă întâlniţi un alt mare lingvist, Emil Petrovici, care vă incită să faceţi un studiu dialectal asupra văii Crişului Negru. Aceasta va fi prima dvs. comunicare ştiinţifică.

Totuşi, încetaţi studiul dialectologic al limbii române după întâlnirea cu profesorul Iordan Iorgu, discipol al lui Wilhelm Meyer-Lübke, filolog eleveţian, lingvist şi romanist, pentru studiul comparativ al limbii române în sânul grupului de limbi romanice. După publicarea a numeroase articole pe acest subiect în anii 60, publicaţi o „Contribuţie la fonetica istorică a limbii române” în 1970, lucrare recompensată de Academia Română şi care va fi tradusă în franceză. Această lucrare de referinţă marchează începutul uneori lungi şi strălucitoare cariere ştiinţifice.

În această  perioadă vă decideţi să vă dedicaţi studiului limbii spaniole printr-o împrejurare neprevăzută. Emil Petrovici v-a iniţiat în limba arhaică vorbită de evreii din Bucureşti, o limbă ce poseda caracteristici puternice specifice spaniolei din secolul al XV-lea, epoca în care evreii au fost expulzaţi din Spania. Limba iudeo-spaniolă va fi cu siguranţa unul din subiectele cele mai prolifice pentru cariera dvs de cercetător, iar dvs i-aţi consacrat trei lucrări şi numeroase articole.

Tot în această  perioadă maestrul dvs, profesorul Iorgu Iordan vă propune realizarea unei “introduceri” în spaniola din America (exista şi un curs pe acest subiect). Deşi eraţi un autodidact pe limba spaniolă, aceptaţi provocarea şi publicaţi în 1982 la Bogota, în colaborarea cu Dan Munteanu, Tudora Sandru şi Valeria Neagu, « El español de America », o lucrare dincolo de norme în două volume şi 1200 de pagii recompensată cu premiul centenarului Academiei Mexicane în 1975.

Vă consacraţi ultimele trei decenii coordonării de lucrări de sinteză şi de lucrări colective printre care “Vocabularul reprezentativ al limbii române” (1988), “Enciclopedia limbilor romanice” (1989) sau “Enciclopedia limbii române” (2001). Însă lucrarea de care sunteţi cel mai mândru, poate şi cea mai personală, este “De la latină la română” (1998). Această lucrare, deşi de volum relativ redus în comparaţie cu altele (165 de pagini), a fost tradusă în şase limbi (franceză, japoneză, spaniolă, engleză, portugheză, braziliană şi italiană) şi este cu certitudine cartea cea mai apropiată de inima dvs., căci ea cuprinde visul unei vieţi, acela de a arăta la cât mai mulţi de unde vine limba dvs., folosind tot ceea ce aţi învăţat. Profesorul Alexandru Rosetti spunea despre dvs, “Draculea ştie să înveţe de la toţi”, însă nu a apucat să vadă cât aţi reuşit să transmiteţi din aceste cunoştinţe acumulate.

Marius Sala, pentru toate meritele dvs şi pentru această carieră excepţională în slujba limbilor romanice, în numele Ministrului Culturii al Republicii Franceze, şi în virtutea atribuţiilor care-mi sunt conferite, vă numesc Ofiţer în Ordinul Artelor şi Literelor.