Tribună pentru Cotidianul (19 februarie 2008)

Pe 20 ianuarie 2008, Consiliul Uniunii Europene a decis lansarea unei operaţiuni de stabilizare în Republica Ciad şi în Republica Centrafricană. După o perioadă de aşteptare menită să permită situaţiei interne din Ciad să se liniştească, desfăşurarea acestei operaţiuni a putut fi reluată, Preşedinţia slovenă a Uniunii Europene precum şi ţările participante făcându-şi publică intenţia fermă de a respecta graficul prevăzut.

Intrarea acestei acţiuni în faza operaţională reprezintă pentru Franţa ocazia de a reaminti motivele care au determinat-o să se implice puternic în organizarea ei şi de a trimite 2000 de oameni pentru atingerea obiectivelor acesteia.

Intervenţia Uniunii Europene reprezintă în primul rând un răspuns comun la criza umanitară generată de conflictul din Darfur, regiune din vestul Sudanului.

În ciuda eforturilor de stabilizare depuse de mai mulţi ani de Organizaţia Naţiunilor Unite şi de Uniunea Africană, acest conflit continuă să aibă consecinţe grave asupra statelor învecinate. Într-adevăr, pentru a scăpa de violenţe, 245 000 de oameni s-au refugiat în estul Ciadului şi în nord-estul Republicii Centrafricane. În plus, 180 000 de ciadieni şi 20 000 de centrafricani s-au mutat spre interiorul propriilor ţări, creând o situaţie umanitară extrem de gravă într-o regiune africană deja afectată de secetă şi foamete.

Prin urmare, în sprijinul său pentru demersul european, guvernul francez a fost animuat în ărimul rând de o voinţă de a acţiona, cu acordul statelor implicate, contra consecinţelor dezastruoase ale acestor ample mişcări de populaţie. Vocaţia umanitară a operaţiunii este de altfel deosebit de clară în privinţa celor trei obiective fixate deja pentru EUFOR: protejarea civililor refugiaţi şi evacuaţi; facilitarea operaţiunilor de ajutor umanitar prin securizarea zonelor implicate; protejarea mijloacelor umane şi materiale ale Naţiunilor Unite.

Pentru Franţa şi ţările care au decis să se implice în această operaţiune, EUFOR face parte din însăşi securitatea Uniunii Europene. Într-adevăr, ea este organizată în cadrul politicii de securitate şi de apărare care de 10 ani, fără a afecta misiunile Organizaţiei Atlanticului de Nord, reprezintă unul din instrumentele privilegiate ale acţiunii externe a Uniunii. Această politică vizează prin mijloacele militare sau civile să prevină sau să gestioneze crizele care pot avea consecinţe asupra stabilităţii zonelor învecinate ale Uniunii. Criza din Darfur prin dimensiunea regională intră incontestabil în acest cadru.

Într-o manieră mai generală, intervenţia va fi ghidată de principalele principii care stau la baza politicii externe a Uniunii Europene şi constituie specificitatea acesteia : protecţia drepturilor omului; apărarea valorilor comune statelor membre; menţinerea păcii şi consolidarea siguranţei internaţionale.

În sfârşit, sprijinul Franţei este cu atât mai puternic cu cât intervenţia EUFOR se înscrie într-o abordare comună a crizei din Darfur, evitând astfel orice formă de concurenţă între organizaţiile care participă la menţinerea păcii. Pe de o parte, EUFOR va acţiona în conformitate cu un mandat fixat prin rezoluţia 1778 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Pe de altă parte, îşi va aduce sprijinul la forţa comună Uniunea Africană / Organizaţia Naţiunilor Unite care trebuie să se desfăşoare ulterior în Sudan.

Uniunea Europeană nu îşi va limita acţiunea la această dimensiune militară, deoarece alte instrumente politice şi financiare vor fi mobilizate pentru rezolvarea crizei din Darfur în special sprijinirea forţei de poliţie a Naţiunilor Unite în taberele de refugiaţi şi finanţarea reconstrucţiei zonelor de origine pentru întoarcerea persoanelor evacuate.

Pentru aceste motive diferite, Franţa care, într-adevăr, a fost dintotdeauna un partizan al stabilităţii în Africa, a decis să participe alături de alte 13 state ale Uniunii Europene la desfăşurarea EUFOR pe teren. Misiunea care este încredinţată acestei forţe europene reprezintă o adevarată provocare, date fiind suprafaţa de acţiune şi dificultăţile intervenţiei într-o zonă cu probleme complexe, etnice, geografice şi politice. Şi totuşi, reuşita operaţiunii este indispensabilă pentru rezolvarea crizei din Darfur, care, prin amploarea şi prin natura sa, în primul rând umanitară, nu poate lăs indiferente popoarele Europei dedicate apărării valorilor comune.