Vizita ministrului Agriculturii si Pescuitului, Dl. Michel BARNIER, in Romania (7 decembrie 2007)

Dl. Michel BARNIER, ministru al Agriculturii si Pescuitului, a efectuat, vineri 7 decembrie 2007, o vizita de lucru la Bucuresti pentru convorbiri cu omologul sau Dacian CIOLOS si cu Primul ministru Calin POPESCU TARICEANU, care s-au axat pe perspectivele cooperarii bilaterale, pe viitorul politicii agricole comune, pe investitiile franceze in sectoarele agricol si agro-alimentar romanesti.

 

ROMANIA LIBERA a publicat cu aceasta ocazie o tribuna comuna a celor doi ministri ai Agriculturii:

Pentru o politică alimentară, agricolă şi rurală europeană

Resursele alimentare mondiale sunt astăzi obiectul unor preocupări din ce în ce mai mari. Mai mulţi factori contribuie la creşterea preţurilor la materii prime; creşterea consumului de proteine animale în regiunile în curs de dezvoltare, Asia fiind cea mai importantă dintre acestea, dezvoltarea agrocarburanţilor şi anumite fenomene conjuncturale, ca de exemplu seceta în zonele de producţie, mai ales în România, au determinat în acest an o creştere rapidă a cotaţiilor mondiale ale cerealelor în primul rând, urmate de cele ale produselor de origine animală, cum sunt laptele sau ouăle.

În Europa mai mult ca în celelalte părţi ale lumii, procesul de obţinere a produselor agricole şi alimentare trebuie să răspundă unor exigenţe specifice : calitatea, siguranţa sanitară, excelenţa ecologică sau legătura cu locul de origine sunt componentele structurale ale modelului agricol european.

Agricultura europeană se află, aşadar, într-un punct de cotitură. La o cotitură politică, prin revizuirea la mijloc de drum a Politicii Agricole Comune (PAC) şi pregătirea încă de azi a liniilor generale ale viitorului model agricol european de după 2013. La o cotitură economică, odată cu creşterea preţurilor la materiile prime agricole. La o cotitură socială, cu o dublă preocupare din ce în ce mai mare a populaţiilor europene, aceea a unei alimentaţii sigure şi care respectă mediul înconjurător.

Contextul mondial impune noi opţiuni.

În calitatea noastră de factori de decizie europeni, dorim să exprimăm deplina noastră conştientizare a mizelor cu care ne confruntăm astăzi. Pentru a oferi un răspuns durabil acestora, trebuie inventat un nou model agricol european.

Acest model agricol european va trebui să facă faţă, în principal, la patru provocări.

Aceea de a produce pentru a-i hrăni pe europeni şi a le asigura independenţa alimentară. Acesta este chiar scopul PAC : « ancorarea Europei în pâmântul propriu », fenomen care are loc printr-o piaţă comună, o solidaritate financiară şi o preferinţă comunitară. În faţa instabilităţii pieţelor mondiale, preferinţa comunitară trebuie să evolueze pentru a garanta o aprovizionare de calitate în faţa dumping-ului social sau de mediu care se practică uneori în afara Uniunii Europene. Nu este vorba de transformarea Europei într-o fortăreaţă, ci de a lua măsuri pentru ca producătorii din Uniune să nu fie concuraţi în mod neloial de produsele importate care nu respectă normele noastre sanitare, ecologice sau sociale. Stabilitatea aprovizionării europene mai trebuie să ducă la aplicarea unor mecanisme de anticipare şi de gestionare a crizelor sanitare, climatice sau economice. Aceste mecanisme impun astăzi o mai bună structurare a reţelelor de distribuţie, aspect care presupune o adaptare a dreptului concurenţei în beneficiul consumatorului final.

Aceea de a produce pentru a hrăni populaţia mondială şi de a contribui la acoperirea cererii alimentare mondiale. Provocarea alimentară este provocarea majoră a secolului 21. Vom fi 9 miliarde în 2050 şi, pentru a hrăni populaţia mondială la acea dată, producţia alimentară va trebui dublată. Această provocare începe acum. Banca Mondială ne aminteşte, în mod util, ca astăzi mai bine de 850 de milioane de persoane suferă de foame, că cele trei sferturi din populaţia ţărilor în curs de dezvoltare care trăiesc în sărăcie, provin din mediul rural. Se subliniază mai ales că investirea în sectorul agricol este cel mai bun mijloc de luptă împotriva sărăciei. Această sărăcie, dacă nu luăm măsuri contra ei, va bate mâine la porţile noastre. Ea este mediul propice în care se dezvoltă terorismul, ea este catalizatorul tuturor pericolelor care pândesc continentul nostru.

Aceea de a produce mai bine şi de a contribui la protecţia mediului înconjurător. Trebuie să ne schimbăm obiceiurile. Nu mai putem invoca neştiinţa în faţa realităţilor de mediu ; încălzirea climatică este o realitate, şi ea afectează în primul rând agricultorii, care lucrează în legătură directă cu mediul lor. Ei sunt primii expuşi la lipsa de apă, la secetă, la toate dereglările climatice. De mulţi ani, ei fac eforturi importante. Trebuie să mergem mai departe şi să promovăm orice mod de producţie care respectă biodiversitatea, apa, peisajele şi care ţine de cont de problema emisiilor de carbon.

Aceea de a menţine echilibrele zonelor rurale. Agricultura permite menţinerea unui dinamism şi a locurilor de muncă în teritorii adeseori problematice. Nici una dintre măsurile decise în cadrul revizuirii intermediare a PAC nu va pune în pericol activitatea unor regiuni întregi. Zonele de origine contribuie la valorizarea produselor. Agricultura nu este doar producţie agricolă. Agricultura înseamnă şi o alimentaţie de calitate, ancorată în culturile locale şi gastronomice. Indicaţiie Geografice trebuie deci să permită păstrarea atât a identităţii cât şi a dinamismului zonelor noastre rurale. Din acest punct de vedere, la Organizaţia Mondială a Comerţului este esenţial să se recunoască juridic calitatea şi specificitatea produselor noastre în funcţie de Indicaţia Geografică. Miza este importantă: este vorba de apărarea şi promovarea gusturilor şi aromelor alimentelor pe care le punem în farfuriile noastre. Nu ne vom mulţumi cu o alimentaţie aseptică.

Aceste provocări, vor fi în centrul noii PAC pentru perioada de după 2013. O politică alimentară, agricolă şi rurală importantă nu se va construi decât cu condiţia respectării a două premize.

Prima premiză este bugetul. Avem un acord financiar până în 2013, trebuie să îl respectăm. Este necesar ca agricultorii să poată evolua într-un cadru bugetar stabil, pentru a fi în măsură să anticipeze viitorul şă să investească în consecinţă. Într-un moment în care agricultura se află din nou în centrul mizelor societăţii noastre, ar fi o măsură inconştientă să o lipsim de orice consideraţie bugetară.
Sublieniem astăzi împreună: în discuţiile care vor veni cu privire la PAC, dezbaterea politică trebuie să preceadă şi să ghideze dezbaterea bugetară.

A doua dintre aceste premize, este suveranitatea alimentară a Europei. Sprijinul public este un element esenţial al calităţii sanitare, alimentare şi ecologice ale produselor noastre.
Europa trebuie să continue să fie garantul înaltei distincţii a produselor europene; această distincţie nu trebuie să fie afectată de apariţia unor produse terţe care nu respectă cerinţele noastre.

Bilanţul PAC reprezintă o ocazie unică de a relansa discuţia privind viitorul politicii agricole. Plecând de la acest bilanţ, cu toţii trebuie să construim agricultura de mâine pentru continentul nostru.
Franţa şi România vor apăra cu partenerii lor, convingerile noastre în materie de agricultură : producem pentru a ne hrăni, ne hrănim sănătos, asigurăm un peisaj rural armonios , « menajăm » teritoriile.