Vizita în Franţa a lui Adrian Cioroianu, ministrul afacerilor externe (11 ianuarie 2008)
D-ul Bernard Kouchner, ministrul afacerilor externe şi europene, l-a primit vineri, 11 ianuarie, pe omologul său român, d-ul Adrian Cioroianu.
După ce au abordat problema provinciei Kosovo, cei doi miniştri au evocat anumite subiecte care se vor afla în centrul preşedinţiei franceze a Uniunii Europene, în special chestiunile legate de imigraţie/integrare, securitate energetică şi schimbare climatică, precum şi de apărare europeană. Ei au mai evocat dezvoltarea relaţiilor bilaterale, inclusiv comerciale, având în vedere că numeroase întreprinderi franceze şi-au depus candidatura pentru pieţe importante din România. 
În cursul vizitei sale în Franţa, d-ul Cioroianu a mai avut o întrevedere cu secretarul de stat pentru afaceri europene, d-ul Jean-Pierre Jouyet. Şeful diplomaţiei din România a mai fost primit şi de către preşedintele Senatului, d-ul Christian Poncelet, şi s-a întâlnit, de asemenea, cu secretarul general al Organizaţiei internaţionale a Francofoniei, d-ul Abdou Diouf.
Această vizită a venit ca răspuns celei efectuate, pe 3 şi 4 septembrie la Bucureşti de către d-ul Bernard Kouchner, al cărui obiect era conferirea unui nou elan relaţiilor bilaterale.
Franţa este al treilea partener comercial al României şi al patrulea investitor cu o cotă de piaţă de 11 %. Cooperarea instituţională este foarte dezvoltată, în special în cadrul programului PHARE. Cu 43 de înfrăţiri care includ sistemele administrative din cele două ţări, Franţa rămâne în prezent printre primii parteneri ai României în acest sector. Cooperarea culturală, universitară şi lingivistică este deosebit de intensă. Franceza este studiată de mai bine de jumătate dintre elevii români, iar Franţa este prima ţară de primire pentru studenţii români, în număr de aproximativ 5.000. Sectorul cooperării descentralizate este, de asemenea, foarte dinamic, cu mai bine de 600 de legături înregistrate, dintre care 14 înfrăţiri la nivel de judeţe, ceea ce-l situează pe primul loc al parteneriatelor europene.
