Preşedintele Băsescu la Paris

Preşedintele Traian Băsescu a efectuat o vizită oficială în Franţa pe 18 şi 19 mai, însoţit de mai mulţi miniştri printre care Adriean Videanu, Cristian Diaconescu, Radu Berceanu şi Elena Udrea. Această deplasare, care a venit ca urmare a vizitei Preşedintelui Republicii Franceze la Bucureşti în februarie 2008, dovedeşte intensificarea relaţiilor româno-franceze, inclusiv la cel mai înalt nivel, de la încheierea Parteneriatului Strategic între ţările noastre.
 
Cei doi preşedinţi au avut astfel un dejun de lucru ce le-a permis să evalueze punerea în aplicare parteneriatului semnat anul trecut, precum şi cooperarea româno-franceză în generală, pe tema "Împreună în faţa crizei". Această întâlnire a constituit şi prilejul de a aborda marile chestiuni de actualitate europeană (probleme instituţionale şi răspunsul la criza economică, Moldova, parteneriatul oriental).
 
Preşedintele Băsescu a avut de asemenea întrevederi la Matignon şi la Hôtel de Lassay cu Primul Ministru François Fillon şi Preşedintele Adunării Naţionale, Bernard Accoyer.